Fericitul Ilie vazatorul de Dumnezeu, Opere complete, vol. 5 (2010)

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de
Dumnezeu

şi viaţa sa,
comentate
de către
ucenicul şi fiul său întru Domnul,
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Voi 5
(al 3-lea caiet manuscriptic)

Teologie pentru azi

Bucureşti
2010'

Al treilea caiet manuscriptic

{Caietul verde)

Caietul duhovnicesc

humele caietului este stabilit de către Fericitul Ilie.

„Intru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după
chip, că luând crucea ai urmat lui Hristos şi lucrând ai
învăţat, să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte
grijă de suflet, de lucrul cel nepieritor, pentru aceasta şi cu
îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Paraschevo,
duhul tău".

Ca să fie spus clar

După cum Eminescu era conştient că a fost cules din
lumea de amar şi însemnat cu pecetea geniului, şi eu însumi
sunt conştient, că am fost ales din lumea de damnaţi şi
însemnat cu pecetea vederii în duh, prin Sfântul Duh, pentru
o vreme.

Şi atunci lumea spirituală îmi era evidentă şi palpabilă
duhului meu, mai mult decât lumea materială, care se
destrăma ca fumul, ca umbele.

Slavă Ţie, Doamne, pentru darul Tău!

■

27 mai 1984

«» r ^

[3 ianuarie 1979]

Filocalia, voi. 8. Sfântul Grigorie Sinaitul, p. 195.

„Căci cel ce vrea să intre la Dumnezeu şi să-L
dobândească în sine fără să se fi curăţit e lesne omorât de
draci, căci urmăreşte cele ce trec de starea lui".

într-adevăr am suferit de foarte multe ori atacuri
demonice, pentru că am fost nerecunoscător. Iată una dintre
situaţii!

Eram în perioada în care vedeam în duh duhurile
Sfinţilor. Eram pătruns de prezenţa lor şi simţeam iradiind
din ei starea lor, rugăciunile lor pentru omenire.

Fiind contaminat de îndreptăţirea lor, am crezut că
este de cuviinţă să mă rog împreună cu ei, uitând de
rugăciunea care îmi descoperea acestea şi mă întărea.

Atunci am descoperit că mă cuprinde frica, asaltul
demonic, cu năluciri şi cutremure care m-a împrejmuit
imediat. Am crezut că vor numai să mă împiedice în
acţiunea mea.

Cu timpul mi-am dat seama că era o plată
binemeritată, o îngăduinţă dumnezeiască pentru îndrăzneala
mea de a mă alătura şi de a mă potrivi acţiunii Sfinţilor din
cer, eu, nemernicul, eu, cel încă nedeplin purificat, aici, pe
pământ.

Am încetat această rugăciunea a mea cu ei şi m-am
ruşinat pentru necugetata mea îngâmfare, care îmi păruse,
iniţial,o acţiune îndreptăţită.

Sunt însă şi persoane, suflete, pentru care te poţi ruga
cu uşurinţă şi fără anumite consecinţe.

Dar sunt şi persoane, suflete ale acelor morţi, pentru
care a te ruga e greu şi uneori este riscant, din cauza
încercărilor şi a nălucirilor care te asaltează, care ţi se opun,
ca şi cum ai vrea să le smulgi o pradă.

[3 decembrie...]

Niciodată nu am luat aminte la luminile şi vederile
din duh, decât după ce Duhul lui Dumnezeu mi-a adeverit,
prin liniştea şi dragostea lui Iisus, că mi-a dăruit vederea sau
lumina.

Cele demonice se dădeau de gol mai devreme sau mai
târziu, prin neliniştea ce mi-o aduceau, prin degradarea şi
vâscozitatea ce mă cuprindea şi prin tot ce acestea iradiau
negativ.

Paradoxul „ întristarea bucuroasă "

Filocalia, voi. VII, p. 125.

Eu am simţit „bucuria chinuitoare" sau, mai bine-zis,
„extazul ucigător", pentru că nu eram complet pregătit,
purificat.

Dumnezeu mi-a îngăduit totuşi (nu ştiu de ce m-a
învrednicit de această vedere şi simţire a inimii şi a minţii)
să văd, să simt, viu fiind, prea frageda şi ucigătoarea lumină
şi înmiresmata simţire a nunţii Mielului.

Era un nucleu, o sursă de lumină mai presus de orice
culoare pură, care iradia frăgezime ucigătoare, atât în trupul
cât şi în duhul meu.

Păstreze versul unui poem de atunci: „...al nunţii
ceas".

8

Ce zici Ioane? Iţi transmit o picătură de
spiritualizare

[4 ianuarie 1979]

Şi când rugăciunea inimii a sporit şi era lumina în toi,
nu îmi mai vedeam trupul. Era ca inexistent.

Eu eram atunci un centru care putea privi şi înainte şi
înapoi în acelaşi timp. în faţa mea, foarte aproape de mine,
era un soare luminos şi viu.

Soarele acesta se afla într-un orizont sau cer, în care
eram şi eu. Şi când am privit prin el, prin acest soare din faţa
mea, mi s-au deschis alte ceruri şi orizonturi în zare.

Cu viteza gândului m-am apropiat de alţi sori şi ştiam
în sinea mea că priveam prin ei şi vedeam alte orizonturi şi
alte ceruri care mi se deschideau.

Ştiam că această înaintare este infinită. Atunci mi-am
zis în sinea mea că pe Dumnezeu nu II pot vedea.

însă înţelegeam, simţeam că tot ce mi se dezvăluie era
din Dumnezeu. însă conştientizam şi faptul că viziunea
aceasta şi starea mea de îndumnezeire şi har erau
extraordinare şi că aşa ceva nu mi-aş fi închipuit vreodată că
există. Ce vedeam eu era infim.

Simţeam că mai mult decât ceea ce vedeam şi
simţeam atunci nu pot primi. Atât puteam în stadiul în care
mă aflam.

Eram copleşit. Tot ce trăiam atunci a început să se
piardă, deşi au rămas imprimate în sufletul meu pentru
veşnicie.

Dumnezeu Se deschide la infinit. Iar inimile noastre,
oricât ar creşte şi s-ar dezvolta, oricât ar înflori şi ar rodi noi
posibilităţi de receptare a Divinităţii, rămân mereu mai
goale, pe cât se umplu şi mai mult de Dumnezeu.

Mereu îl vom dori pe Cel Prea înalt. Mereu vor curge
râuri şi mări de lumină din El. El mereu ne va dărui.

El Se va dărui şi bucuria noastră va spori până la
scufundarea noastră, împreună cu infinitul spaţial şi
temporal în pulsaţia divină, în respiraţia divină fără început
şi fără sfârşit, din care s-a născut duhul nostru şi în care
spiritual individual se întoarce, rămânând în bucuria
universală a Tatălui.

9

Pentru că în veci, Dumnezeu va iradia ucigătoarea
puritate a frăgezimii şi scânteiere a frumuseţii în extazul
bucuriei.

10

[5 ianaurie 1979]

Trecând de primul soare, şi intrând prin lumina lui, mi
s-a ivit o lumină de zare tot mai transparentă, mai fin
scânteietoare, mai aromitoare, mai plină de armonie. Şi mă
simţeam prea puţin pregătit să merg mai departe, să receptez
ce era mai departe.

Totul începuse să devină abstract, simbolic, schematic
pentru mine.

Concluzia mea a fost aceea, că trebuia încă şi mai
multă asceză, pentru ca mintea să-mi devină aptă de a
înţelege şi a simţi arzător şi împlinitor.

Tot aşa am simţit şi altădată, că simbolicul şi
abstractul mă înving.

Dar cu timpul am devenit apt să înţeleg şi să simt viu
şi plin de dragoste ce văd în lumină, să-mi însuşesc
simbolul, abstractul, [...]* 3 .

Acestea s-au deschis şi au înflorit, îmbobocindu-mi
simţirea şi luminându-mi ascunzişurile frunzoase ale
realităţilor mistice. Am fost o pururea deschidere.

2 Văzute în lumina dumnezeiască.

3 Cuvânt indescifrabil. După toate probabilităţile noastre cuvântul pe
care nu îl înţelegem este sinonim cu cele două anterioare.

11

647 1 . Pentru lumina 4 care vine,

Simţirea minţii, miezul vieţii,
S-o smulgi prin lacrimi şi suspine
Din lunecări, din luciul gheţii.

6475. 5 Soare din ochi şi viu havuz
Din inimă ţâşnind lumină
Şi susur limpede-n auz,
Mă rog în veci, din veci să vină 6 .

6479. Pe patimi şi înmărginire,

Calci prin azururi până-n cer,
Zidindu-mă-n dezmărginire,

n

Topit în Duh etern să pier .

6483. Din străluciri în străluciri,
Mai fragede în scânteieri,
Ucigătoare adânciri 8
Mai sus de minte şi puteri.

6487. In veşnicii de veşnicii
Fie-mi trezirile extaze 9 ,
Curgând peste vremelnicii

In diferite ipostaze

io

4 Dumnezeiască.

5 Anterior acestui vers în Ms. este versul: Fă din vedere, din auz.

Acesta a fost tăiat de către autor.

6 Variantele iniţiale ale acestui vers erau: Te rog într-una ca să vină şi:

Mă rog într-una ca să vină.

Prima variantă a versului: Unit în Dumnezeu când pier.
A doua variantă: Topit în Tatăl meu să pier.

O altă variantă: Ucigătoare mângâieri.
9 Varianta primă: Vor fi trezirile extaze.
Altă variantă: Din diferite ipostaze.

12

Este evident că sfânta lumină a vederii, a minţii şi a
simţirii e har ce se dăruie vieţii. Căci atunci gândirea,
imaginaţia, încetează. Totul se primeşte, se receptează.

Mintea e o putere statică străvezie în care Duhul lui
Dumnezeu coboară şi o umple cu lumina şi căldura
dragostei Sale.

13

Vederea minţii, cu tot ce se arată, nu poate fi lucrare a
minţii noastre deoarece splendorile existenţelor în Duh
depăşesc fără limită mintea noastră, fiind infinit mai mare
decât a unei minţi individuale.

Lucrarea, cât şi ceea ce se vede în extaz, nu poate fi
decât lucrarea veşniciei şi a infinităţii, deci a Dumnezeirii.

Cel ce vede, nu numai că e convins 11 de aceasta, dar e
într-un asemenea fel copleşit de ea, încât, dacă un om
normal are certitudinea pământului şi a universului şi nu
crede că acestea sunt creaţia lui, el cu atât mai mult trăieşte
faptul că această vedere este împărăţia cerească.

El ştie că acest diamant scânteietor ce se revarsă
fulgerător în veşnicie, izvorând şi respirând din Duhul lui
Dumnezeu nu poate fi rezultatul lucrării minţii noastre.

Ar fi o nebunie să creadă un asemenea lucru.

1 1 în sensul de conştient, conştientizează vederea.

14

[6 ianuarie 1979]

în drumul spre Dumnezeu, în prag apare întunericul,
negaţia totală. După aceea încep să apară zorii şi apoi
lumina.

Pe drum, orice pas spre o tot mai multă lumină va fi
mereu stopat de întuneric sau de spiritele negative, adică de
ispite de tot felul şi de demoni.

Insă tot ce îţi stă în cale, dacă ai o credinţă tare,
nestrămutată în puterea lui Dumnezeu, în mod treptat,
învăţăm cum să ne comportăm în anumite cazuri, cum să
distingem binele de rău, cum să alegem diamantele
adevărate de cele false, cum să distingem spiritele divine de
cele demonice, care vor să ne inducă în eroare.

In drumul tău, aşa cum învaţă Sfinţii, e mai bine, în
mod iniţial, când încă nu eşti lămurit, să respingi tot ce
apare în mod luminos, căci cu timpul se alege ce este de la
Dumnezeu şi care sunt cele care vin de la spiritele negative.

Ceea ce vine de la Dumnezeu vei vedea că devine tot
mai luminos, mai străveziu, mai pur, mai blând şi dătător de
pace şi de bucurie, de dragoste înălţătoare spre extatic.

Ceea ce este de natură demonică (cum am mai spus şi
altădată), chiar dacă apare în mod luminos, lumina e difuză,
translucidă, e purtătoare de stări de îndoială, uneori devine
iritantă, aduce stări depresive sau îndeamnă la agresivitate,
răscolindu-ne sângele, inima şi mintea.

Rugăciunea, postul şi fapta pozitivă să le duci cu
dârzenie înainte.

Să nu te opreşti şi curând, vei vedea din nou slava lui
Dumnezeu, ce se va apropia şi te va cuprinde, te va lumina,
te va călăuzi şi vei spori spiritual, te vei urca pe altă treaptă
sau în alt cer.

Vei avea răsplată, pentru că vei vedea că aceasta
depăşeşte întotdeauna truda şi efortul tău, efort şi trudă ce
devin tot mai mici pe măsură ce slava lui Dumnezeu se
sălăşluieşte întru tine.

15

1 9

Dionisie Areopagitul zice: „Numai acelora le e cu
putinţă să pătrundă în întunericul unde este cu adevărat Cel
ce e dincolo de toate, care au depăşit toate şi cele curate şi
toate treptele sfintelor înălţimi şi toate luminile
dumnezeieşti".

Iar Varlaam [de Calabria], în spirit catolic, zice: „dacă
intră cineva în acest întuneric o face prin negarea tuturor
celor ce sunt. Deci cea mai desăvârşită vedere este
întunericul acesta sau teologia prin negaţie. Căci nimic nu
este dincolo de a nu cunoaşte nimic".

1 3

Sfântul Grigorie Palama atestă existenţa luminii
dumnezeieşti şi se opreşte la ea.

Ego: Dar aceasta este slava lui Dumnezeu, e lucrarea
Lui, nu fiinţa lui Dumnezeu.

Căci fiinţa lui Dumnezeu nu poate fi văzută, zice
Palama. Moise a văzut lumină, apoi întuneric şi
apoi. . .Alesul? Puterile lui Dumnezeu. . .

Am să caut acest pasaj .

A stat cu faţa la pământ?

12 A se audia proiectele noastre:

1 .http://www.teologiepentruazi.ro/20 1 0/05/1 8/sfantul-dionisie-

areopagitul-despre-ierarhia-cereasca-2008/

2. http://www.teologiepentruazi.ro/20 1 0/05/1 8/sfantul-dionisie-

areopagitul-despre-ierarhia-bisericeasca-20 1 0/.

13 Idem: http://www.teologiepentruazi.ro/20 1 0/05/1 8/sfantul-grigorie-

palama-despre-rugaciune-%c8%99i-vedere-dumnezeiasca-2008/.

16

Ce am experiat eu. întâi am avut lumina. In lumină a
venit slava lui Dumnezeu, apoi împărăţia Cerurilor.

Dar am căutat mai departe pe Dumnezeu şi mi-a
apărut bezna, întunericul, neantul. Din acest neant al
beznelor mi-a apărut lumina verde şi chipul Domnului Iisus
în Grădina Ghetsimani.

Şi eu parcă eram în întuneric, ca Apostolii care
adormiseră în rugăciune.

însă firea lor, oricât era de aproape de Iisus nu puteau
îndura, nu puteau trece de ceasul morţii şi al beznei care
venea şi cotropea lumea. Eram îndurerat de moarte pentru
singurătatea Fiului lui Dumnezeu.

Şi pentru mine, simţind asta, era deopotrivă beznă şi
neant, pentru că nu vedeam fiinţa lui Dumnezeu. Era doar El
singur. Apostolii şi cu mine, deşi eram acolo, nu ne vedeam.

Singura lumină era la Tatăl, căci era de o fiinţă cu El,
cu Tatăl.

Şi înţelesul pentru mine [al acestei vedenii] a fost că
fiinţa lui Dumnezeu rămâne acoperită de noi în neant,
beznă, moarte, negaţie (oricum i-am zice), chiar şi pentru
cei ce văd slava Lui sau împărăţia Cerurilor.

Simţeam în inima mea, cum din neantul şi bezna
aceea Duhul şi Fiul şi Tatăl izvorăsc în slava împărătească şi
[odată cu ea şi] împărăţia cerească, oricând şi oriunde, în
noi şi în afară de noi, de spiritele, sufletele şi trupurile
noastre şi că aşa cum mă vedeam în slavă, ca duh, fiind în
împărăţia cerească veşnică simţeam că sunt o creatură şi
rămâneam o creatură.

17

în Filocalie, voi. al 7-lea, p. 339 se afirmă, că cei care
văd lumina cunosc că ea este mai presus de vedere. Cu atât
mai mult este Dumnezeu faţă de tot ce există 14 .

14 O însemnare transversală, făcută de-a lungul textului reprodus
anterior.

18

[Duh înfricoşător şi mângâietor,
Tată creator,
Iisuse mântuitor 15 ]
6491. Duh înfricoşător şi mângâietor,
Iisuse mântuitor,
Tată creator,

Treime Sfântă în veci de veci,
Noi Te slăvim din beznă şi lumini.

15 Cele trei rânduri sunt tăiate şi rescrise.

19

Filocalia, p. 329. Aici Sfântul Grigorie Palama
dezbate problema întunericului.

Sfântul Palama citează din Dionisie Areopagitul:
„întunericul dumnezeiesc este lumina neapropiată, pentru
revărsarea copleşitoare de lumină mai presus de fiinţă. . .".

Se întreabă Sfântul Palama: „Cum e atunci întuneric
această lumină?".

„Pentru revărsarea covârşitoare de lumină", zice el.

Şi, mai departe: „Dar numai lui Moise şi celor ca el,
le-a fost dat să ajungă în întunericul dumnezeiesc".

Cu teamă spun şi eu, că înţeleg că pentru văzătorii
luminii şi ai slavei dumnezeieşti, lumina prin Duhul, lumina
neapropiată este lumina fiinţei dumnezeieşti, pe care nici
omul îndumnezeit nu o poate vedea, ci o sesizează în
întuneric ca neant.

Şi totuşi dincolo de beznă, dincolo de neant şi moarte
este Tatăl, este Treimea.

Eu cred, aş îndrăzni să spun, că O văd în culori dure
de energii, vânătă şi viorie, dură şi inexprimabil de fină,
contradictorie în aspecte dar una în Sine.

O, ce ocean de energii, de forţe insesizabile şi uriaşe
tării!

Intunericulce ne separă de fiinţa Tatălui e biruit de
Iisus, Care a sălăşluit cu slava Sa şi cu împărăţia Sa în noi,
în sufletele noastre!

20

O, Doamne, o, Treime de Sine stătătoare, de dincolo
de lumină şi întuneric, de dincolo de viaţă şi neant!...

Te văd, Te simt în străveziul minţii, dăruit mie de
Iisus. Nu eşti şi eşti.

Dumnezeire, Tu păşeşti prin duhul şi prin trupul meu
ca prin propriul Tău ţinut, căci numai Tu eşti iar eu sunt
doar umbra Ta în veşnicie.

21

Trăiesc sentimentul unei nimicnicii totale a
pământului, a cosmosului cu milioanele lui de galaxii în faţa
luminii lui Dumnezeu.

Toate îmi par fragile, nişte umbre în faţa uriaşei forţe
care este Dumnezeirea în Sine, în faţa adâncimii şi înălţimii
Ei.

O, măreţ cosmos, ce apari ochilor noştri pământeşti şi
raţiunii noastre ştiinţifice ca ceva infinit şi veşnic! Ce vis, ce
umbră eşti în faţa Dumnezeirii atotputernice de dincolo de
tine!

Intru lumina minţii, întru slava lui Dumnezeu, Care e
Dumnezeu în lucrare, Care e Dumnezeu văzut în duh, întru
toate acestea şi fiinţa intimă a Treimii există moartea
veşnică, întunericul veşnic, neantul total .

1 7

Moise, ca şi Dionisie , au văzut întunericul, neantul
total, care depăşeşte nu numai creaţia materială dar şi creaţia
spirituală, entităţile spirituale şi duhurile noastre.

însă din acest întuneric şi neant ţâşneşte, se revarsă
Duhul lui Dumnezeu, Care e Dumnezeu însuşi şi îl vedem şi
nu-L vedem, şi este şi nu este în acelaşi timp.

Dar dacă Dumnezeu, Duhul Său, slava Sa se
sălăşluieşte întru noi, atunci noi depăşim întunericul, neantul
şi vedem pe Dumnezeu, prin Dumnezeu, Care este în noi.

în materia cosmică, astronomia de azi a descoperit
acele aşa-zise găuri negre, care sunt surse de atracţie a
stelelor luminoase, în care lumina dispare într-o formă de
energie concentrată, pe care simţurile noastre o înregistrează
ca întuneric.

Avem aici, în creaţia materială, vidul, neantul, care
înghite materia, lumina, energiile. S-ar putea descoperi în
cele din urmă că aceste găuri negre, în loc să fie materie
concentrată să fie pur şi simplu neant.

Şi aşa, iată cum neantul poate fi sursă de atracţie dar
şi sursă de viaţă, căci materia şi lumina devenită neant în
aceste goluri ar putea izbucni în explozii creatoare, prin care
ar apare noi forme şi viaţă cosmică.

Nu sunt oare aceste găuri negre doar nişte simple guri
de tunel, prin care materia dispare total, ca să renască, să
învie sub o altă formă în Duhul lui Dumnezeu?

16 Experimentat duhovniceşte.

17 Areopagitul:http://ro. orthodoxwiki.org/Dionisie_Areopagitul.

22

In Magazinul din 1980 am citit ceea ce dedusesem cu
doi ani mai înainte şi anume că black-hole-urile 18 ar putea fi
neant. 25 decembrie 1980.

în engleză: găurile negre.

A se vedea:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaur%C4%83_neagr%C4%83.

23

Tăria vieţii mele aceasta a fost: am simţit bucuria şi
dorinţa de a păşi spre cea mai mare înflorire, spre tot mai
înainte, atunci când moartea îmi flutura ameninţător.

Aceasta a fost înflorirea mea.

24

[Tu, Cel ce Te mişti în nemişcare,
Şi fără loc şi fără timp,
In pururi nouă-ntruchipare]

6496. Tu ce te mişti în nemişcare ,
In fără loc, în fără timp,
Dând pururi nouă-ntruchipare,
Treimii din ceresc Olimp.

6500. Tu întuneric eşti, lumină,

.21

Ce nu te pot pătrunde ochii. . .
Doar când explozii reci suspină
Te întrevăd prin văl de rochii!

6504. Doar în fântâna apei vii

De mă afund găsesc izvoare,
Ţâşnind în nori peste pustii,
Ningând o viaţă nemuritoare.

19 Versuri tăiate de autor.

20 Cu referire la Dumnezeul nostru treimic.
V: Şi nu te pot pătrunde ochii...

12 Vederea luminii dumnezeieşti.

25

Prin comuniunea în Hristos după fiinţă „natura umană
se deschide spre infinit" (JacquesDayan).

Cu mulţi ani în urmă, când rugăciunea mea devenise
permanentă, încât o spuneam şi în somn (căci mă trezeam
din vis şi vedeam că o repet) aveam conştiinţa că sunt un
fundal a toată fiinţa şi existenţa pentru că în mine sălăşluia
lumina nevăzută.

Era suficient să fac un mic efort, un minut-două de
rugăciune, uneori chiar şi câteva secunde de rugăciune, de
concentrare puternică şi lumina dumnezeiască începea să
crească în mine sau să mă învăluie.

In acea vreme, după ce m-am trezit într-o dimineaţă şi
am început să mă rog, cum aveam obiceiul dimineaţa, am
văzut 23 chipul lui Iisus cuprinzându-1 cerurile cu aurore
străvezii, în nuanţe de purpură şi roz, care năvăleau pe cer şi
creşteau ca norii aduşi de o furtună interioară.

Era Duhul care sufla, dezvoltând, înflorind norii şi
viul mărilor de aurore.

Era cutremurător! Vedeam pe Duhul suflând, umflând
orizonturile cu lumina răsăritului. Era un soare nevăzut, căci
lumina sufla şi creştea, răbufnea din chipul lui Hristos.

23 în mod extatic, în lumina dumnezeiască.

26

6508. Şi ochii din adânc privesc
şi nu adânc privesc,
o lume din văpăi 24
în neurmate căi.

24 Cele văzute în slava dumnezeiască.

27

Picasso

25 decembrie 1980

Am văzut o prezentare a „marelui pictor" Picasso , în
special portrete umane ale sale. Cu toate laudele şi preţuirea
acordate nu pot fi de acord cu acest negativism al picturii, al
artei.

Dacă în elevaţiile mele mistice, dacă pe drumul meu
de spiritualizare m-aş fi oprit la asemenea chipuri şi norme
negative, demonice, niciodată n-aş fi ajuns la esenţele
adevărate ale frumuseţii, la adevăruri şi la cuprinderea
simbolică a existenţei, la principiile fondatoare ale creaţiei,
la sublimele forme ale spaţiului şi ale creaturii.

Picasso e o piedică greu de trecut pentru faima pe care
o are, din cauza uşurinţei cu care poate fi urmat şi imitat. E
o piatră de încercare pentru spiritele şi spiritualitatea
secolului nostru. Dar acesta nu este ceva constitutiv ci mai
degrabă o experienţă negativă.

Când o astfel de experienţă va fi depăşită, abia atunci
vom putea vorbi de artă, de adevărata artă, care va atinge
culmi nemaiatinse până atunci de înălţime spirituală, de
frumuseţe sublimă.

Pentru că această frumuseţe urmează întotdeauna unei
căderi, unei negaţii, descompunerii, dezagregării, adică
antiumanismului, antiartei şi involuţiei.

Picasso reprezintă descompunerea, dezagregarea,
nimicirea, nebunia care pândeşte din bezna civilizaţiei şi
care duce omenirea la anihilare şi haos spiritual 26 .

25 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pablo_Picasso.

Pasaj inclus în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de
Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru
Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 1, Teologie pentru azi,
Bucureşti, 2010, p. 356.

28

27

Lucis

Frică şi curaj. Fiind întotdeauna sincer, eu-ul meu a
fost purtat de o idee, de o convingere sau de un sentiment,
de curiozitate.

Eram, şi poate că încă mai sunt, o fire imaginativă, cu
posibilităţi imense de a face şi de a desface lucrurile,
părerile, imaginile. [...]

- Mi-e frică, domnule sublocotenent. Mi-e frică şi nu
mă pot stăpâni. Mi-e ruşine de toţi, de mine şi n-aş vrea să
fiu aşa! Ce să fac? E ceva peste firea mea, e ceva patologic.

Aş vrea să fiu viteaz, să fiu erou, să mor luptând, dar
ce mă fac cu firea mea! Rămân palid şi parcă îngheţ, arma
îmi scapă din mână.

Uneori mi se pare că mă cuprinde leşinul, că braţele
îmi devin moi, inerte. Sunt incapabil de acţiune. Parcă sunt
paralizat.

Nimeni nu e ca mine între camarazi şi aş vrea să fiu
altfel. Sufăr din această cauză. Mai bine aş muri, fiindcă în
cugetul meu, astfel eu nu vreau să fiu.

- Cum se poate să fii şi să te comporţi astfel? Toţi râd
de tine pentru că fiecare interpretează în felul lor atitudinile
tale. Unii zic: e fricos; alţii: e laş; alţii: este escroc, vrea să
evite pericolul, să se ferească de moarte. Adu-ţi aminte ce
spuneai, cum tu însuţi încurajai pe alţii înainte de a intra în
acţiune.

Tocmai de aceea acum sunt îndreptăţiţi să te
numească ipocrit, făţarnic, laş, escroc. De aceea trebuie să
înduri toate acuzaţiile ce se proferează la adresa ta. Ştiu că
suferi pentru firea ta, pentru alcătuirea ta bio-psihică
deficitară.

Ştiu că în cugetul tău ai vrea să te schimbi, să te
învingi, dar nu ai tărie; că toată comportarea ta e mai presus
de tine.

Eu te înţeleg, dar ce-ţi pot face? Cum te pot ajuta?
Ştiu însă că poţi. Ştiu că poţi, pentru că ai făcut pasul şi ai
intrat în echipa de voluntari care a aluat cu asalt cazemata.

Nu-1 pusese nimeni să facă această alegere. Mi s-au
cerut 16 oameni din cei 3000 ai regimentului nostru.

27

Lux, lucis = lumină (lat.)

29

P. a ieşit în faţă, a vrut să meargă în acest grup. Inima
sau poate mândria lui de bărbat 1-a îndemnat să meargă în
grupul de asalt. Asta după ce în exerciţiile pregătitoare, cu
situaţii aproape identice cu cele de război, îi căzuse grenada
din mână de emoţie şi dacă nu ar fi intervenit cel de alături,
ar fi murit din cauza exploziei.

Era prăbuşit sufleteşte. Şi cu toate acestea mergea, îşi
impunea să meargă înainte spre moartea sigură.

Asta ne spuseseră instructorii noştri: că vom avea
parte de ce au păţit şi cei de dinaintea noastră, cei din grupa
anterioară, din care nimeni nu scăpase viu.

Insă nu au stat aşa lucrurile. Cu noi soarta a vrut
altfel.

- Ştiu, domnule sublocotenent, ştiu şi eu şi de aceea
vă spun. Vă cer sfatul pentru că lângă dumneavoastră mă
simt refăcut, tare, întreg, dornic de fapte mari şi vitejeşti.
Par a fi altul. . .De aceea, ţineţi-mă lângă dumneavoastră!

- Eu aş vrea să fii tu însuşi, tare prin tine şi să nu stai
prea aproape de mine, căci în jurul meu e primejdie, e
moartea care îmi dă târcoale, dar nu îndrăzneşte mai mult
decât îi este dat.

Ţi-aduci aminte de E., care se temea şi avea
convingerea că va muri, şi spera că moartea nu se va atinge
de el dacă va sta în jurul meu?

Tocmai din această cauză a murit în timpul atacului
de noapte de pe valea Şiretului. Focul de mitralieră, tras de
la câteva zeci de metrii, pe el 1-a prins şi 1-a doborât în
stânga mea, la un pas de mine iar pe mine m-a lăsat.

- Ştiu, dar cred că aceasta nu se va repeta şi cu mine.
D. şi dumneavoastră nu ştiţi ce este frica.

- Ba ştiu. Dar ştiu ce este şi curajul, euforia, starea de
bucurie care te cuprinde ca un alai de muzici şi care te
preschimbă în lumină, neteamă şi adevăr.

E bucuria, cu atât mai pătrunzătoare şi cuprinzătoare a
fiinţei tale, când covârşeşte şi pleacă totul înjur.

E bucuria care te împinge la acţiune, care te face mai
hotărât cu cât primejdia creşte, cu cât riscul devine mai
evident, cu cât moartea este mai aproape.

Am trăit aceste momente înălţătoare, purificatoare,
care par a te elibera de toată zgura gândurilor, a simţirilor
cenuşii, murdare, monotone sau plictisitoare.

30

Nu sunt setos să vărs sânge. Nu doresc să fiu aclamat,
nici lăudat de oameni pentru acest dat al firii mele, dar sunt
unul dintre cei care se simt bine în primejdia de moarte, sunt
unul care vrea să dea, să dăruiască ce are mai bun cu orice
risc, să se dăruiască cu întreaga lui viaţă, cu suflet cu tot, cu
înfrigurare, mai presus de orice oprelişti, mai presus de orice
bariere, desfiinţând limitele morţii, ale chinului, ale plăcerii.

Când am participat prima dată la o acţiune de atac,
îmi ziceam, văzând, auzind, simţind gloanţele trecând pe
lângă mine şi înfigându-se peste tot; în timp ce suportam
zguduielile şi împroşcările bombelor explodate: Nu mai atât
ai războiule pentru mine?!Te închipuiam mai groaznic, mai
vijelios. Să aşteptăm. Vor veni vremuri în care te vom lua
mai mult în seamă. ..Am venit şi n-am venit...

Sunt multe întâmplări din viaţa mea, care de care mai
fantastice, dar nu atât de fantastice încât să depăşească pe
cele imaginate de mine sau să-mi copleşească curajul,
dorinţa de a înfrunta necazurile şi de a mă ţine mereu
deasupra lor.

Căci e nevăzută luminarea vieţii mele, e ca o puritate
albă, străvezie, pâlpâitoare, vie. E o fragedă cutremurare a
fiinţei mele, venită din eternitate, peste veacul meu şi spaţiul
pământean, prin deschiderea de noi ceruri.

Eu am suferit, m-am zbătut, m-am dăruit, m-am
veselit, am certat şi am discutat, am lucrat, am călătorit şi
urcat în toate sensurile, lăţimile şi adâncimile dar lumina
pâlpâitoare, pură şi înălţătoare - ziceţi-i cum vreţi! - din
inima mea, din sufletul, din fiinţa mea, aceasta m-a
întreţinut.

Ea, bucuria mea, e mai presus de mine deşi e în mine
şi din mine iese. Ea e lucire pură, nealterată de nimeni şi de
nimic, pe care atunci când o văd, când o simt ştiu că e
lumină vie, bucurie eternă.

31

7 ianuarie 1981. De când mă ştiu trăiesc într-o
continuă înflăcărare, pâlpâire, într-o năvălitoare dorinţă de
ceva nou, de ceva pe care îl aştept să vină, să se împlinească
în mine şi în afară de mine, în tot universul.

Aş vrea să fac, să realizez ceva nou pentru mine,
pentru alţii sau pur şi simplu pentru împlinirea în sine a
noului, a inexistentului adus la existenţă. Şi mă doare, mă
arde în mine neliniştea creatoare.

Uneori aceasta este ca o înmugurire, alteori este ca o
pâlpâire, care se zbate, clocoteşte, izbucneşte, trepidează,
cutremură, vibrează.

Şi toate cele făcute şi văzute le privesc cu o bucurie
eternă, care vine pururea de dincolo de mine, din eternitate.

Unii spun că ea, această bucurie vine de la strămoşi.

însă eu spun că ea vine de la Duhul, vine de la Cel
care cutreieră întinderile şi vremurile, Care dă chip şi
chipuri, adică modul, felul de a exista şi existenţa însăşi,
spaţiul şi timpul.

32

Mi-e sufletul ca un cireş în floare
Şi-n floarea lui tot sufletul îl am,
Sunt mii de-arome şi o privighetoare,
Vrăjită cântă în fiecare ram.

Furtuni ce-au smuls goruni din rădăcină
Trecut-au şi prin floarea-i albă de zăpadă
Şi scuturându-i ramuri ce se-nclină
Lui nicio floare n-a putut să-i cadă.

Dar azi când nimeni nu mai poate,
Să-ndure al ispitelor surghiun* 29
Trimite-mi, Doamne, înger să mă poarte,
Să nu mă-mpiedic la fiecare pas;

Şi sufletul să ţi-1 aduc,
Strălucitor ca floarea de alcaz.

de Radu
Dumitrescu Gir 30 .

IlieMocanu 31

8 Urmează o serie de file disparate, pe care le-am găsit introduse în
acest caiet, la această pagină, şi pe care le inserez aici, mai înainte de a
continua filele în mod regular.

29 Cuvânt indescifrabil la nivel textual.

30 A se vedea: http://www.radugyr.ro/includes/publicistica/balade.pdf.

31 Poemul a fost transcris de către domnişoara Green şi Fericitul Ilie 1-
a semnat. Aceasta poem se constituie în prima filă conexă.

33

Ea (lumina)

6512. Când tu, cu chipu-ţi îngeresc
l-ai privit...

. . .De ce adâncul, trupul meu,
s-a răscolit?...

6516. Când între noi, măreţul timp
stă, ca să-ţi fiu copil;
în ce contrapunct şi contratimp
mai blând, te-ascult umil?...

6520. Te voi privi-n lumină-n veci,
iubindu-te la fel,
că nu spre trupul tău mă pleci,
ci duhului din el.

6524. Copilă, mult de m-am minţit,
mai largă, ca a mamei poală,
m-a învăluit.

6527. Să-ţi fiu coroană, melodie,
deochiului descântec,
tu m-ai trezit din veşnicii,
să înfloresc de cântec.

653 1 . Dar unde eşti ca să te văd?
Mereu aş vrea!... Sub chip
Deschide-mi ochii să-ntrevăd
Din nou vecia-n prip 32 !

6535. „Al meu erai!" Târziu venii. . .
Şi cât sunt de departe!...
...Dar şi din umbrele târzii,
fă-mi sufletului parte. . .

6539. Că săgetată în adâncuri
de zborul unui înger,
mă-nvăluiesc în cântece,
de dragul tău să sânger.

32 Prescurtare de la pripă. A vedea în pripă, în grabă.

34

El

6543. Doar spirit pur,

doar aer de lumină
ce-n trupul tău se-mbină,
ţi-aş fi înjur...

6547. De bucuria

formelor virgine,
crescu tăria
bolţilor senine! ...

6551. Cu ochi mai dulci

străpung pământul. . .
Spre ceea ce mă smulgi
în duh ca vântul...

6555. Şi mă simt „eu",

mai mult, mai drept,
şi Prometeu
şi înţelept...

6559. Sub vechi triunghi
de foc şi slavă,
cu tine-n unghi
de fum şi lavă.

33 Văzute extatic.

35

Semn

6563. Semn de-nmulţire
şi de cruce,
pliniţi în fiu,
în Ava duce!

34 Părintele, Dumnezeul cel iubitor de oameni.

36

= 35

36

Scena I

1) Pe un câmp îndepărtat un explorator se află în
momentul morţii. In măsura în care lumina şi formele
dimprejur pier începe să răsară o lume nouă.

Soţia lui, moartă de mult, se apropie şi îl sărută. Ea e
trezită la o nouă viaţă. Apar alte forme: prieteni şi cunoscuţi.
Nu e singur. Surâsul i se aşază pe chip în timp ce îşi dă
duhul.

2) într-o casă, un alt cuplu, soţ şi soţie, sunt grav
răniţi. în jurul lor sunt rude şi cunoscuţi. Sunt în agonie. Se
lasă întunericul afară, aprind luminile în casă dar ei văd totul
dispărând în întuneric şi la fel pe cei din jur.

Ambii se simt părăsiţi şi mor strigându-se unul pe
altul. Aici nu se mai găsesc, nu se mai aud, nu se mai simt.

Bărbatul: Unde eşti lumina mea? De ce te stingi? De
ce nu te apropii?

Femeia: De ce pleci? Unde te îndepărtezi, flacără şi
vijelie a vieţii mele? Pentru ce nu putem muri împreună?
Pentru ce?!!

Bărbatul {ca pentru sine): Toată viaţa am fost aici ca
nişte umbre care ne-am ocolit. Centrul atracţiei, moartea, a
fost lumea din afara casei şi a familiei.

Am vieţuit împreună dar am trăit despărţiţi şi nici
măcar acum nu putem să ne unim şi să pierim împreună!
Unde eşti? De ce nu te pot vedea?

Cei din jur: E aici, dar nu poţi să o mai vezi...N-o
simţi?! Nu-i auzi glasul?!... Ce vorbe sunt acestea?!

Femeia: Unde eşti?

Cei din jur: Cine?

Femeia: El, El. . .Eu. . .unde sunt? Unde mă duc?

Cei din jur: El nu se mai aude. . .Ia vedeţi!...

Unul din jur: îşi dă duhul.

Altul din jur: Şi ea moare!

Toţi: Au murit. Iată că s-a sfârşit. Şi ce repede!...

35 Aici se termină a doua filă disparată.

36 începutul filei a treia inclusă în caiet. Această filă e urmată de o
alta cu care face front comun în compoziţie şi ambele conţin un
proiect de piesă de teatru. De aceea le numim filele 3-4.

37

Lumen: Ce este cu mine?! Ce s-a întâmplat?!! (Un
fulger despică norii, care se apropiau dinspre răsărit.
Pădurile din dreapta se frământă în vânt. Se aude un vuiet
prelung.)

Lumen:

6567. Ce fior de viaţă, ce cântec,
Ce cântec adormitor!
Ce pătrunde-n mine?!...
...înviez sau mor?!

6571. Multă strălucire
Noapte te-ai făcut!
In faţa iubirii,
Trupule, stai scut!

6575. Dacă-n noaptea vieţii
Te-am scrutat lumină,
în sfârşit de drum,
în beznă virgină,
Tu rodeşti o lume
Ce-n mine suspină.

6581. ... Sunt eu sau e lumea
Dintru început?
Umbrele prind viaţă,
Acum te-am văzut,
Flacără de aur
Şi argint în nori,
Viorie, slavă,
îmi pătrunzi prin pori.

6589. Fruntea ta se lasă
înger întrupat
Peste cer, amiază,
Trupul mi-a curmat.

6593. Eu simt sau e lumea?
Timpul e risipă

38

Ce se pierde-n valuri
Către foste maluri.

6597. Mult, departe-mi fură
Până astăzi toate,
Azi îmi vin la gură,
Aproape, aproape. . .

6601. Cerul beznei fuge
De raze de fulger,
Bucuria curge,
De lumină sânger!

37 Finalul filelor 3-4.

39

Ştiam că nu făcusem voia

Călăilor, trădării,

Dar ne ducea al vieţii drum

Pe panta îngropării

Şi orice zi era un an

In iadul închisorii.

Şi izbucneau în cer făclii
Din orice-ngenunchere,
Ne retrăiam copilării
Drept orice mângâiere,
Şi sufletul făcea nou pas
Pe treptele vegherii.

Pe-ntunecimi se revărsau
Fâşii de cer şi îngeri,
Visarea-n noi se cobora
De chinuri şi de plângeri,
Că din păcat veneam crezând
Că te înalţi când sângeri.

Şi nu eram deloc miraţi
Când unul se rupea de cârd,

Păşind senin în glod,

Ca semn de cruce abia având

O piatră sură

Ce se-ngropa curând.

Poate că cerurile-au vrut
Să se coboare-n vine,
Oţetul, vinul nebăut,
Decât de Christ pe cruce,
Deşi noi poate nu l-am vrut,
Dar care-n Rai ne duce .

38 î

39

începutul filei a 5-a.

Sunt primele 5 strofe (cu uşoare modificări) din poemul Balada
luminii închisorii din Aiud: Scrierile complete ale Fericitului Ilie
văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul
său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 1, Teologie
pentru azi, Bucureşti, 2010, p. 235-237.

40

6605. In spirit am văzut de-atunci

Lumină multă, multă

-40

40 Sfârşitul filei a cincia, pe care mai erau trecute nişte nume de
medicamente şi se făcuse o socoteală, cu pix albastru, într-un colţ.

41

Micro şi macro-cosmosut 1

Am căutat să cunosc microcosmosul şi
macrocosmosul. Am citit. Mă interesa astronomia. Eram
curios să cunosc ultimele particule.

Oare e înţelept să trecem prin viaţă fără să cunoaştem
numele şi funcţiile acestor elemente constitutive şi ultime
ale materiei, ale atomului, care reprezintă fundamentul
infinitului însuşi? Toate datele şi concluziile duc la existenţa
neantului.

Un rezultat contradictoriu: neantul ca existenţă, ca
realitate ultimă.

Şi atunci m-am întors către mine însumi ca să caut
răspunsul pentru micro şi macrocosmos în spirit. Pentru că
omul, acest nod gordian, este spirit şi materie în existenţa
actuală.

Dar cum? Pe o cale trudnică, înspăimântător de
periculoasă, trecând prin încercări supraomeneşti, pe care le
poţi depăşi numai prin credinţa în Dumnezeu, rugăciune şi
mortificare, prin renunţare. Iubirea supremă cere o renunţare
absolută la tot ce e omenesc.

Am izbutit să obţin sau mi s-a dăruit lumina
spirituală, nevăzută decât de ochii minţii. Prin ea mi s-a
dezlegat problema micro şi a macrocosmosului, căci
macrocosmosul material există în microcosmos, care se
dizolvă în neant.

Microcosmosul şi macrocosmosul material există în
noi. Neantul e în noi şi noi în neant. începutul şi sfârşitul,
infinitul şi marginile lui sunt în noi. In noi e creaţiunea şi
noi suntem în creaţiune ca creaturi.

Mai bine-zis în noi se produc, se manifestă
fenomenele creaţiei materiale şi spirituale universale, prin
intervenţia Duhului, a Spiritului divin.

Acesta, Duhul, Se manifestă în noi, căci suntem
exponenţii Dumnezeirii, fiii lui Dumnezeu.

Am trăit, am simţit, am văzut ceea ce mărturisesc
acum.

Sunt incluse în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de
Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru
Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 1, Teologie pentru azi,
Bucureşti, 2010, p. 30-31.

42

Am văzut cum din lumină şi în lumină apărea, creştea
împărăţia spirituală, împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia
Cerurilor. Ea se năştea, se diversifica mereu în noi forme, se
întrupa şi acestea toate se desfăşurau fulgerător de repede, în
forme şi culori neconceput de frumoase şi de diverse.

Era o viziune extatică rareori auditivă, uneori
aromitoare sau pipăibilă. Şi atunci lumea materială era o
umbră şi un vis şi pierea.

Când am înţeles că nu pot să-mi imaginez ceea ce nu
poate fi imaginat, că nu pot să pătrund mai departe prin
imaginaţie, că prin gândire nu pot merge mai departe, că
există limite de netrecut, atunci am început să mă rog. Şi
rugându-mă neîncetat am realizat renunţarea la toate.

Am ajuns la o linişte contemplatoare, la o linişte a
tăcerii şi treptat-treptat au început să încolţească în mine, de
la sine, gânduri şi soluţii noi, au început să apară în mine
scânteieri 42 , să se înjghebeze lumina 43 şi lumina mi-a
descoperit tainele ei, eu rămânând numai un receptacul al
lumii văzute material şi al lumii nevăzute, spirituale.

Eugen Ionescu 44 spunea: „Tocmai limitele imaginaţiei
aş vrea să le smulg, stavilele imaginaţiei aş vrea să le arunc
în aer".

Şi tot el: „Suntem în ignoranţă. Nu avem un punct de
plecare ca fundament decât neantul. Cum să construieşti pe
nimic?".

însă eu de aici, de la neant am pornit ca să
construiesc. Am realizat moartea minţii, golul sublim prin
rugăciune şi apoi mi-a apărut lumina, lumina dumnezeiască.

Rugându-mă în continuare mi s-a descoperit
împărăţia Spiritului, împărăţia spirituală, care există dincolo
de raţiune, dincolo de minte, dincolo de imaginaţie, dincolo
de neant şi care se crează de la sine, din sine în deplină
libertate şi în faţa căreia sunt doar un spectator.

Tot Eugen Ionescu a spus, că: „Noi nu suntem, poate,
decât noduri, încrucişări efemere de energie, de forţe, de
tendinţe diverse şi contradictorii, pe care moartea le
eliberează".

însă eu am spus într-o poezie:

„Focar să prind gigantica-ntretăiere

42 Ale luminii dumnezeieşti.

43 Dumnezeiască.

44 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Ionescu.

43

A tot ce-i viu între neant şi sfere".

Eu nu vorbesc ca un necunoscător, ca un teoretician
sau ca un filozof ci ca unul care am trăit, am auzit, am
văzut, am pipăit existenţa spirituală de dincolo de materia
sensibilă, prin simţurile spirituale care ni se formează 45 .

Am văzut, am simţit, ca să spun aşa, prin simţurile
spirituale, că această împărăţie există dincolo de corpul
nostru, dincolo de ceea ce noi numim materie, în lumina
spirituală.

în însinguratul, Eugen Ionescu spunea: „Mi-e greu să
nu observ înrudirea de gândire, simţire şi problematizare
dintre spiritele româneşti".

45 în cadrul vederii dumnezeieşti.

44

Iradiere pură 46 ,
de raze şi miresme,
din umere la glezne,
mai mult decât făptură,
iradiere pură...

O vreme în pustiu
lumina fulgera
dar nu se întrupa,
surâsul, graiul viu;
o vreme în pustiu...

Vecie-n frumuseţe
învăluie-mă azi;
şi soarele de-amiază
în mine să îngheţe
vecie-n frumuseţe. . . 47

46 Fila a 8-a. Deasupra ei, cu pix verde, Fericitul Ilie a specificat:
„[este] scris în caiet".

47 Sfârşitul filei a 8-a. Poemul poartă nume Eternei frumuseţi şi e
cuprins în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de
Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru
Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 4, Teologie pentru azi,
Bucureşti, 2010, p. 190.

45

l^jj*.

^4 **** AW «»****,

f n^v" *.*<-

r

iA*~s

1

&- {/1-lA*»-*^ ***** /-*'

^ / 7

/

'j/W w**-Sic ■■■\f < .

46

Eternul Făt-Frumos 4S
(versuri ambigue)

6607. Prin valurile vremii crunte, pământene
trei sânziene zilei se frângeau,
'nalte, plăpânde; blânde şi alene,
cu ochii numai de adâncuri îmi vorbeau.

661 1. Şi graiul lor din trupuri se avântă,
simţire-n căutare, veşnic şi cuvânt,
când mai presus, când întru mine aieve,
în ele oglindite erau eve,
ale măririi întinderii prin spaţii,
ale-ntrupării lumi, în spirit, graţii. . .

6617. Iar eu priveam privindu-mă în ele,
pe un cal alb, călătorind sub stele,
peste câmpii şi printre munţi în goană,
prin verde infinit, sunet de goarnă,
în veşnicie, răspândit în mers,
de tot mai nou, desfăşuratul univers.

6623 . Pe un cal roz prevestitor în gând,
pe depărtări jăraticu-mi mâncând,
atât: în veşnice vreau să fiu,
cărare nesfârşită, izvor viu!...

6627. In faţă frumuseţea s-o privesc

iar chipu-i de fecioară, îngeresc,
în pământeşti aprinderi către forme,
cutremurare-n goluri peste norme. . .

663 1 . Mereu trezit, trezindu-mă aproape,
în vegetaţii, codrii, râuri, ape,
să mă adoarmă spaţiile-n pleoape

48 începutul filelor 9-10. E o variantă a poemului, cu acelaşi nume,
inclus în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de
Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru
Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 4, Teologie pentru azi,
Bucureşti, 2010, p. 301-302.

47

şi-n pieptul meu, aproape, mai aproape.

6635. Vin soarele, lumina, să-mi sporească
a lumii oglindită-n trupuri-netrupească,
o, Spirit, Tată, lume nouă mie,
neadormire-n zare, în pustie!...

6639. De trecerea pripită prin adânc,
eu veşniciei frunzele îi plâng
şi lacrimi, râuri albe-n foc,
îmi pribegesc, lăsându-mă în loc,
de-a pururi înnoită rouă-n goluri,
rotind, urmând spirala-n rotocoluri.

6645. Pe calul alb. . . - Sus, pagina de sânge! -
prin pajiştea de flori am văcuit 49 ,
un spor ceresc mi-e trupul vlăguit
şi gând, şi zbor, se scaldă în ce plânge 50 .

*51

49 a ■

Am vecuit, mi-am petrecut viaţa.

50 Finalul filelor 9-10. Pe pagina a patra aflăm următoarele cuvinte,
care nu au nimic de-a face cu un text literar: Sălcian Răzvan, [două
nume indescifrabile], Miraj, [alt nume indescifrabil, scris cu creionul],
Rev. Rodica, [alt cuvânt indescifrabil], Incognito voi. IV, Vocile
Nopţii - Augustin Buzura, calorifer... toate aceste lucruri dovedesc că
e vorba despre o listă a sa de priorităţi casnice.

51 De aici încep filele 11-12. în aceste pagini - trei scrise cu creionul
şi una cu stiloul - Fericitul Ilie a făcut nişte schiţe despre vederile sale

extatice.

Pe prima pagină a filelor 11-12 avem două desene în care apar nişte

cercuri concentrice cu legături între ele.

Prin aceste figuri autorul nostru a vrut să arate drumul spre interiorul

omului pe care îl aduce rugăciunea neîncetată.

48

însemnările de sub cercurile concentrice

Stil ambiguu sau trei planuri. Cvadruplu, unul
punctat, fără punct sau cu punct.

Numai omul real are impulsul se a scrie din
convingerea că are ceva de comunicat.

Omul mintal caută, cercetează, se luminează,
descoperă şi e satisfăcut de ce găseşte.

Omul spirit - care are o stază mută, transmisă de
Duhul Sfânt - iradiază lumină şi bucurie când se roagă.

Pagina a doua

52.

52

Aici găsim un desen făcut cu stilul, unde există un singur cerc
concentric, cu trei subdiviziuni interioare şi prin prisma căruia
Fericitul Ilie a făcut distincţii între mai multe feluri de personaje.
Avem aici o teoretizare a interiorului personajelor literare privite din
punct de vedere duhovnicesc.

49

1. personajele statico-dinamice în timp şi spaţiu.
Acestea se află în centrul desenului, în cadrul cercului prim
din interior.

2. personajele fulgurante. Sunt personajele din al
doilea cerc.

3. personajele din staza mută, insolită sau focarele de
iradiere, de întărire, spaţialo-temporale. Acestea fac parte
din al treilea cerc.

*-*

a^iu

"Aav^ju^U-^*-

1

50

întregul desen, cu cele trei cercuri, care reprezintă trei
feluri de personaje, privite din punct de vedere spiritual a
fost denumit de autor drept: Comuniune spirituală.

Personajele fulgurante au fost reprezentate ca un
centru care produce valuri, care exhibă energie.

Personajele iradiante au fost reprezentate ca nişte
noduri sau ca puncte de energie, ca puncte care
concentrează energie.

Avem astfel personaje de trei tipuri:

a) tipul unu: personaje statico-dinamice

b) tipul doi: personaje fulgurante

c) tipul trei: personaje iradiante

Personajele de tipul doi, cele fulgurante, sunt
personaje atemporale şi aspaţiale, reflectante şi
reverberante, refractare la fluxul conştiinţei.

Pentru ele acumulările personale, amintirile determină
monologul interior ca în cazul personajelor create de
Joyce în romanele sale. Ele sunt mereu în posesia unor
gânduri neformulate.

Imaginaţia creatoare e focarul de conştiinţă, care se
transformă cu timpul în soare-reflector, prin care se priveşte
în Dumnezeu.

Gradarea stilistică capătă preeminenţă în raport cu
dezvoltarea personajelor şi cu stadiul real, mintal şi
spiritual, în care ele se găsesc.

Leit-motivul este principiul tematic, principiul de
legătură între planurile naraţiunii.

Avem astfel trei planuri tematice:

1) planul spiritual: pâlpâirea de lumină, ritmul
bucuriei;

2) planul mintal: gândul bun, roditor, ideea fulger,
surpriza, ideea, explozia. . . ;

3) planul real: acţiunea hotărâtă, clară, din perspective
logice.

Putem vorbi de o metodă asociativă în planul
naraţiunii?

53

A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/James_Joyce.

51

J. Joyce şi T. Eliot 54 : modalitatea de exprimare este o
emoţie artistică, este un mod de a găsi obiectele corelative
ei. Asistăm astfel la un lanţ de incidente actuale, istorice etc.

Drumul complet al filmului este însă unul
duhovnicesc în care să se îmbine planul real, cu cel mintal şi
spiritual. Numai aşa avem un spaţiu îmbogăţit: mintal, real,
duhovnicesc 55 .

= 56

1) Ninsoare calmă abundentă, deasupra mea copaci
desfrunziţi. Un peisaj larg.

2) Apă limpede, care izvora de pe un fel de movilă
mare. Erau valuri, care se revărsau ca o mare în căutare de
loc. Ele nu erau periculoase. Marea era nesfârşită. împliniri
aşteptate. Eu eram un intrus în toate acestea. Erau valuri
liniştite, frumoase, jucăuşe.

[In subtextul acestor note, care nu ştim ce înseamnă
(dacă e vorba de un vis, o vedenie, o imagine reală sau o imagine pe
care dorea să o scrie) apar următoarele însemnări]:

Tereza de Lisieux este sfânta 57 care mi-a trezit şi mi-a
aprins mai tare dragostea de cer mai de mult, pe când acum,
printr-o întâmplare fericită, îmi comunică prin tine acelaşi
lucru.

într-o vreme în care, recunosc, m-am cam rupt de
legătura strânsă cu cerul, eu am uitat de ea dar nu şi ea de
mine.

54 Idem: http://en.wikipedia.0rg/wiki/T._S._EH0t.

Sub aceste rânduri sunt făcute iarăşi două desene cu cercuri
concentrice, care copiază schema din prima pagină. Aici se sfârşesc şi
filele 11-12.

56 începutul filei a 13-a. E scrisă cu creion negru.
37 Am avut o dispută, la un moment dat, cu Fericitul Ilie în ceea ce-i
priveşte pe „sfinţii" romano-catolici ai celui de al doilea mileniu şi i-
am spus că Biserica Ortodoxă nu îi cinsteşte pe „sfinţii" romano-
catolici de după schismă, adică de după anul 1054.
I-a fost greu să accepte acest lucru de la început, pentru că nimeni nu
îi spusese până la mine acest lucru şi nici nu i-1 argumentase iar în sine
sporise anumite simpatii pentru unii dintre ei.

52

Am o mare bucurie, şi frică şi cutremur m-a cuprins la
această veste, pentru că mi-am amintit de vechea dragoste
pentru făpturile cereşti.

Şi, deşi nu am discutat despre aceste lucruri cu tine
vreodată, am simţit o mare bucurie la auzul acestei veşti .

38 Finalul filei a 13-a.

53

[17 decembrie 1968 59 ]

Flacăra vieţii

6649. înger mi-ai fost,
coroană mi-ai fost,
lumină şi rost
pe-amurgul tristeţii.

6653. Prin viaţă cum trec
cântând bucuria,
de ce să-mi mai leg
de-acum veşnicia?!..

6657. Rămas-am cu norii
pe trepte de ceruri,
smulgându-mi fiorii,
slăvind adevăruri.

6661 .Cunună mi-ai fost
în faptă şi trup...
. . . Şi-acum de te rup
rămân ce n-am fost. . .

6665. Pe roată mă rup.

Sunt pururi ce-am fost.

39 începutul filei a 14-a.

Pe prima pagină avem începutul unui poem în 4 strofe cu a cincia
strofa incompletă iar pe verso un poem în engleză, greu de descifrat,
scris cu creion negru.

54

I [...] you another ...

a weat ago but I ...it

[. . .renunţăm la descifrare]

55

*60

6667. Un om vrea să salveze un diavol.
Până la urmă omul izbuteşte să nu mai ştie dacă
îşi mai poate salva propriul suflet.

6670. - Nu vreau să fiu Dumnezeu ,
nu vreau să-ţi fiu asemenea,
asemenea nu vreau să-ţi fiu,
ci numai un om adânc.

6674. Lumina ta am văzut-o
şi acum o ştiu şi o simt,
dar o urăsc

pentru că ea mă ucide,
în forma asta trecătoare,
la care ţin ca un nebun.

6680. Şi fiindcă de lumină
eu gem, sorbit...
în funduri de-ntuneric
îmi caut adăpost 62 ,
de viaţă şi de moarte
îmi caut adăpost.

6686. Dar flacăra din mine
pătrunde orice beznă
şi-n hrană o preface.

6689. Aşa pe zi ce trece,

mă pătrund de vâlvătăi
şi ard, şi ard, şi ard...

6692. Căci mă îmbrac în noapte
de patimi şi de dor,
în veşnicia trecătoare,
părăsit, din mers, de noapte 63 .

60 începe fila a 15-a, scrisă cu creionul în cea mai mare parte şi
conţinând şi un fragment scris cu stiloul. Pare o scriere de tinereţe a
Fericitului Ilie.

61 E un dialog cu diavolul şi o distanţare netă de el.

62 Vers tăiat în Ms.

63 Urmează două versuri tăiate. Aceste rânduri par a fi o schiţă a unei
opere de teatru, pe care o gândea şi nu ştim dacă a scris-o vreodată.

56

6696. Iubesc o viaţă viorie,
din obraji trandafirii,
mi-e drag ce nu a fost să fie,
căci veşnicia-Ţi Ţi-o respir.

Există o parte din opera sa literară pe care nu am văzut-o niciodată, de
care ne-a vorbit şi se pare că aceste fragmente rătăcite aparţin acelor
proiecte literare la care Fericitul Ilie a renunţat la un moment dat.
Cele de care dispunem acum sunt fragmente din opera şi gândirea sa
pe care nu le-a rotunjit în mod desăvârşit niciodată,
îmi spunea adesea că puşcăria i-a stricat tot ritmul literar şi că el nu
mai poate să aibă o operă integrală ci numai una fragmentară, pentru
că marile gânduri ale tinereţii sale s-au pierdut în timpul detenţiei.

57

6700. Să astup gurile
de gânduri,
să destup ale inimii
porţi de vânturi... 64

6 Sfârşitul filei a 15-a.

58

*65

6704. Fiule, arată-mi calea
şi iartă-mi greşelile,
ca neştiinţa şi viaţa-mi
s-o sfârşesc.

6708. In libertatea mea
eu nu am nimic,

de aceea fii cu mine şi mă apără
în suferinţe şi bucurie.

6712. Pornesc 66 orice cu resemnare,
dar nu stau pe loc
ci priveghez în contemplare,
schimbându-mă în mod fulgerător.

6716. Fiinţa piere în nefiinţa-mi,

ca veacuri umbrele mă-nchid,
dar dintre ramuri verzi de codrii,
apar în luminişuri înflorind,
trezind cărări noi, noi înţelesuri,
din visuri, viaţă mă deschid 67 .

65 Fila a 16-a este un fragment dintr-o carte în limba engleză, pe care
autorul a scris nişte rânduri cu stiloul.

66 î

încep.

67 Sfârşitul filei a 16-a.

59

*68

6722. Şi de iubesc aceste flori,
aceste forme ondulate 69 ,
aceste ritmuri zvăpăiate,
măreţe nimburi printre nori,

6726. după seninul unor ape,

nuntirea gândului mă-nchin,
celei grădini, cu cerul plin,
de pământene şi dulci pleoape.

Fila a 17-a conţine doar două strofe, scrise cu pix albastru.
V: îndepărtate.

60

=70

Apoteoza lui Mihai Viteazul 11

6730. Fulger magnetic ce nu moare,
Se săvârşeşte 72 azi în smârcuri;
Divină lavă din adâncuri,
Când vei porni din nou spre soare?

6734. Şi încă-aştept şi nu mă doare,

Şi-n vârf de suliţi şi de sfârcuri,
De bice aprige-n ninsoare,
Mi-adii seninuri peste stârvuri. . .

6738. O, tu, magnetică-nrudire,
Cu cerul cel senin, albastru,
De-am fost şi sunt puţin iubire,
Mă-nalţ în cerul ţării astru.

6742. Mă tot dezvălui şi m-ai duce,
Spre cer cunună, şi-apoi sferă,
Intre neant şi viu răscruce,
Strălucitoare atmosferă. . .

6746. Şi ce sunt eu? De ce abisul
învie lumi din pulsul meu?!
De ce atunci când ucid visul,
Renasc din străluciri mereu 74 ?!

6750. Mai sus de gânduri care mor 75 ,
Sub izvorâri de curcubeie 76 ,

77

Nori ce-nfloresc luminător ,

70 Filele 18-19 sunt ultimele file disparate din acest caiet şi reprezintă
un poem închinat domnitorului Mihai Viteazul.

Poemul are nouă strofe şi e scris cu stiloul şi apoi corectat cu creion
negru.

71 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul.

72 Moare.

73 Lumina dumnezeiască.

74 Renasc la viaţa duhovnicească prin harul lui Dumnezeu, prin
strălucirile slavei Sale.

75 Mai presus de puterea de înţelegere a minţii umane.

76 Vederea luminii dumnezeieşti.

61

Etern, în leagăn de maree!...

6754. O, ştiu că nu sunt decât umbra,
Prin care trece chipul tău ! . . .
Mi-aşez pe umeri dacic tundre,
Trecând prin veacuri om şi zeul.

6758. Curg, translucid, pe latitudini,
De-al mamelor amarnic plâns,
Dar ard* pe altitudini.
Tot focul patriei l-am nins.

6762. Al Daciei şi-al României,
Din patru colţuri de pământ,
Sunt trăsnetul viitorimii
Ce va rodi nou cer, căzând! 79

77

Amănunt extatic.
78 Al Fericitului Mihai Viteazul.
V: Rodesc mereu din cer căzând!

62

.80

Din viziunile de altădată

Unele viziuni le-am avut de nenumărate ori în timpul
rugăciunii . Ele s-au repetat. Mă refer acum la zilele mele
de claustrare şi de asceză.

îmi aduc aminte de acea vedenie cenuşie, mată. Pe
aceasta o numeam fiara cenuşie. Ea îngheţa şi copleşea
luminile .

Am văzut cum luminile, trimise de către Tatăl ca să
lupte, se prăbuşeau, se pierdeau în ea, în acel cenuşiu. Nu
ştiam ce poate fi acel cenuşiu atunci.

Abia acum îmi dau seama că acele lumini sunt
duhurile luminate ale oamenilor, dăruite cu mulţi talanţi de
Dumnezeu, care se pierd în scientismul ateu al secolului
nostru.

Acele duhuri, pornite iniţial să lupte cu neştiinţa şi
ateismul, dar neavând credinţa consolidată, îşi pierd bruma
de lumină în lupta cu fiara cenuşie care îi absoarbe.

Săptămâni de-a rândul am avut această vedenie.
Alături de ea aveam viziunea balaurului uriaş din spaţiu,
care şuiera a pustiu şi pustia, deşi erau în jurul lui forme ale
luminii care îl stânjeneau din când în când.

Auzeam pocnituri şi bubuituri în duhul meu, se
auzeau fumegări. Vedeam, mi se arătau şi umbre demonice
care se vânzoleau prin spaţiu.

Insă am fost prea slab şi am încetat efortul rugăciunii
şi al ascezei şi nu am continuat să explorez mai departe
conturul şi viitorul acestor viziuni apocaliptice.

M-am îndreptat şi am reuşit să mă desluşesc în zările
luminoase ale creaţiei, nevăzute ochilor omeneşti dar văzute
ochilor minţii. Noi putem vorbi numai metaforic despre ele,
pentru că ele aparţin duhului nostru.

Au biruit în mine luminile dulci, liniştitoare,
armoniile infinitului, apărute din aburi luminoşi de culori
nesfârşite, vii, grăitoare, aromitoare, cântătoare.

începând de aici revenim la textul propriu-zis al caietului verde.

81 Neîncetate pe care o făceam în detenţie.

82 Pe oamenii plini de har şi de puterea de a trăi o viaţă duhovnicească.

63

O, ce vii au rămas în mine aceşti aburi roz-alb-aurii,
care cântau şi adiau armonii nemaiînchipuite şi
nemaivăzute!

Printre ei pluteau, izvorând ca nişte galaxii în univers,
temple diferite, fără seamăn, având modele arhitectonice şi
sublimări de forme şi străluciri unice, care pluteau în roiuri
de culori în adâncuri.

Ce vedeam nu putea fi un vis. Nu putea fi decât o
vedenie a spiritului meu, o izvorâre continuă de lumină.

Asistam în duhul meu la izvorârile din izvoarele
creaţiei 83 , care erau atât de înalte, atât de sublime, de blânde
şi de dulci duhului meu.

Erau liniştitoare şi răspânditoare de armonie şi susur
dumnezeiesc. La fel a fost sesizată Dumnezeirea şi de
Profeţi.

Pentru tot ce am văzut îmi trebuie o viaţă întreagă ca
să vorbesc despre ele, fără să obosesc şi tot nu aş putea să
exprim nici pe departe aceste minuni.

Templele şi altarele sunt trupurile îndumnezeite în
care locuiesc Duhul, Fiul şi Tatăl.

33 Luminii dumnezeieşti.

64

In veşnicie

Era un cer de zări albastre în timp ce mă rugam.
Duhul Sfânt era în mine şi dincolo de mine şi mă înconjura.

Atunci m-am gândit la cum voi fi în veşnicie, eu şi
iubita mea soţie, pe care nu o mai văzusem de peste zece
ani 84 şi la care nu mă mai gândeam de ani de zile decât în
timpul rugăciunilor mele.

Mă rugam în mod mental pentru mine, pentru soţie,
pentru fiica mea, pentru familia mea, pentru neamul meu,
pentru întreaga omenire şi întregul univers.

Şi când m-am rugat să văd ce va fi cu noi în veşnicie,
m-am văzut o prezenţă într-un spaţiu de culoarea cerului
albastru în zori.

La o anumită depărtare de mine vedeam o lumină
aurie, o lumină de aur înflăcărat, care se tot schimba în
forme. Era ca o flacără ce iradia din centrul ei.

Aceasta lua forma unui arbore nu prea înalt, apoi
arborele se micşora şi lumina de foc auriu a rămas lângă
arbore. înţelegeam, simţeam, vedeam cum în lumina
iradiantă era un chip îngeresc.

Ştiam că acolo sunt şi eu şi mă simţeam acolo
contopit cu ea şi absorbit, trăind într-o comuniune
desăvârşită.

în lumina aceasta eu şi ea eram uniţi, contopiţi în unul
dar eram doi. Vedeam prin conştiinţă. Vedeam cum dispare
şi reapare din întuneric.

or

Şi atunci am înţeles că timpul şi spaţiul nu există .
Intuiam că lumina apărea din veşnicie şi dispărea în
veşnicie.

Trăiam sentimentul ieşirii din timp şi al vieţuirii în
veşnicie, acolo unde nu există timp şi spaţiu, pentru că nu au
niciun rost.

Acolo bucuria era extaz luminos, ce se aprinde şi
dispare fără să dispară, pentru că e în veşnicie. In veşnicie
trăim în ceruri infinite, îndumnezeite.

Şi am văzut atunci, că pe măsură ce înaintezi în
lumină şi trăieşti dezvăluirea spirituală, chiar dacă eşti în

84 Pentru că eram în detenţie.

85 Pentru că era în vedenie.

65

lumină, eşti întâmpinat de demoni şi aceştia încearcă să
oprească înaintarea ta duhovnicească.

Vădeam chipuri şi lucrări luminoase făcute de către
demoni. Prin acelea mă ataca întunericul, bezna sau fiinţele
concrete neluminate sau demonii lucrau prin oameni. Insă
nu reprezenta nicio primejdie căderea din înălţimile luminii
spirituale în beznă, dacă continuai şi nu renunţai.

Trebuia să te rogi, să faci eforturi de a te ridica din
căderi, din prăbuşiri de orice natură.

Stăruinţa şi credinţa ta te vor ridica, purificându-te şi
învrednicindu-te de lumini şi înălţări superioare celor de mai
înainte.

Căderile şi bezna lucrează ca nişte supape de reglare
a înaintării, în spirit, în Dumnezeu.

66

înaintarea în Dumnezeu prin asceză trece prin
simţirea purităţii spirituale şi trupeşti, apoi prin trăirea
fecioriei trupeşti şi sufleteşti, care ţi se descoperă prin
apropierea, prin prezenţa Sfintei Fecioare.

Numai după aceea începi să simţi, să trăieşti, să
întrevezi prezenţa lui Hristos, în jurul tău, în tine.

Aşa mi s-a întâmplat mie, celui ce căutam pe Hristos.

In neştiinţa mea mi s-a dat să trăiesc toate acestea,
căci eu nu cunoşteam drumul, calea ce mi s-a descoperit.

67

[9 ianuarie 1981]

L-am auzit vorbind mulţimii. Erau aproximativ o mie
de persoane în faţa lui. L-am auzit în iarna lui 1944. Era
Sever Axente 86 .

Cine era, ce a vorbit, am uitat cu totul sau n-am uitat.
Nu mai interesează acest lucru.

Am reţinut însă faptul de neuitat, că atunci am
ascultat o persoană care m-a impresionat atât de mult încât o
alta la fel nu am mai întâlnit toată viaţa. Era impresionant,
însufleţea, transforma oamenii în modul lor de a fi.

Deşi auditoriul său era foarte diferit, având nivele de
înţelegere şi concepţii diferite, nimeni nu a putut să facă
altceva în afară de faptul de a-1 asculta într-o tăcere de
mormânt. Toţi se simţeau entuziasmaţi, transfiguraţi.

Faţa lui, după cum mărturiseau toţi, era ca de
arhanghel. Ea te trezea.

La fel şi vocea lui limpede, liniştită, melodioasă, dar
care scânteia şi săbii de luptă şi fulgere. Vocea lui prevestea
însă fulgerele şi tunetele. El era mai presus de toţi dar îi
cuprindea pe toţi.

Când cuvântarea lui s-a terminat, denigratorii
concepţiilor sale spuneau: „Este un om excepţional. Nu se
poate contesta valoarea acestui om". Căci toţi mărturiseau:
„Niciodată n-am auzit pe cineva vorbind în felul acesta. E
un mod nemaiauzit de a vorbi, e nemaivăzut".

Şi iată un fapt edificator!

Când a coborât între noi, după cuvântare, toţi îl
căutau, toţi întrebau unde este. Eu însumi trecusem pe lângă
el şi nu îl recunoscusem.

Cineva care îl cunoştea de multă vreme ne-a zis: „E
între noi, a trecut pe lângă noi. Iată-1 acolo! Tânărul acela
zvelt, nu prea înalt, modest, chiar umil, el este".

Nu ne venea să credem că el este cu adevărat şi unii
ziceau: „Dar parcă e altul când a vorbit!".

Interlocutorul meu mi-a spus atunci: „într-adevăr era
altul. Aşa se vede, aşa ne apare la toţi, ori de câte ori îl
auzim vorbind!

Nu ştim cine este. însă nu poate fi confundat cu Ioan Axente Sever,
pentru că acesta a murit în anul 1906. A se vedea:
http ://ro .wikipedia.org/wiki/Ioan_Axente_Sever.

68

El se transfigurează şi ne transfigurează şi pe noi. E
un fapt real ce se întâmplă cu dumneavoastră şi nu e prima
dată când se petrec astfel lucrurile".

Am plecat capetele în tăcere şi aprofundam cele
petrecute. Mi-a rămas întipărit pentru veşnicie chipul lui.

Atunci mi-am zis: „Iată, omul poate fi şi aşa! Aşa este
in veritas. Ecce homo! ".

în latină: într-adevăr. Iată omul!

69

întotdeauna simţirea mea a vibrat solidar cu întregul
univers.

Când am gândit asupra celei de a doua învieri a
omului, nu am putut face abstracţie de un cosmos
transfigurat şi mântuit.

Pentru că vor fi ceruri noi şi pământ nou.

70

După câte am experimentat, după câte am trăit, am
descoperit că fiecare Sfânt are putere deosebită în anumite
aspecte ale activităţii noastre şi că un ajutor mai eficient şi
mult mai grabnic primeşti, dacă ştii care este nivelul şi
domeniul în care Sfinţii acţionează cu preferinţă în favoarea
oamenilor.

71

[11 ianuarie 1981]

Am fost de multe ori copleşit de trudă şi de lipsuri şi
numai rugăciunea mi-a fost sprijin şi tărie în viaţa mea.

Cândva, când mă rugam neîncetat, şi rugăciunea îmi
era singura salvare din durere, din lipsurile mele şi din
pustiul din jurul meu. Am trăit într-o vreme întunericul.

Figuri demonice mă asaltau şi mă tulburau. Nu mă
lăsam însă înfrânt niciodată de ele ci continuam să mă rog
până dispăreau sau mă slăbeau din cale afară.

A fost o vreme când nu le mai puteam birui cu toate
apelurile şi rugăciunile mele disperate făcute lui Iisus,
Domnul nostru şi Sfintei Treimi.

în acele momente rămâneam în întunericul orb, în
care chipurile demonice mă asaltau.

într-o astfel de stare, când eram copleşit, când eram
disperat şi părăsit în întunericul acela, şi când continuam din
răsputeri să mă rog, am avut impresia că voi fi învins,
zdrobit de duhurile Iadului.

însă în acea stare, când nu mai ştiam ce să fac s-a
întâmplat o minune: o lumină strălucitoare, aurie, în care
abia distingeam forma Arhanghelului mi s-a arătat.

Ea a apărut în partea stângă, lângă mine şi am auzit
cuvintele: „Mai sunt şi eu aici!".

A fost atât de cutremurătoare şi de întăritoare în
acelaşi timp această apariţie că de atunci înainte nu mai m-
am temut de nicio arătare demonică, deşi ele au continuat să
apară şi să se învârtă în jurul meu, să treacă peste mine şi
prin mine.

Asistam ca la un joc la acest spectacol demonic sau,
mai bine-zis, era o luptă în duh cu acelea.

De acum au început să mi se deschidă cerurile şi să
văd lucrurile care mi s-au arătat în cer şi care se desfăşurau
cu viteze de fulger înaintea mea. Şi de aceea, cele care mi s-
au arătat nu pot fi văzute în nenumărate vieţi în lumea
materială.

în timp, am observat că pe măsură ce duhurile
întunericului şi beznele îşi înteţeau atacurile asupra duhului
meu, cu atât mă cuprindea lumina, cu atât era mai mare şi

Sfântul Arhanghel Mihail.

72

mai puternică, lumina dura mai mult şi ele se îndepărtau de
mine.

In cadrul luminii , care mă inunda, apăreau noi
ceruri, mi se descopereau noi şi noi ceruri, culori şi mai
pline de nuanţe, dulceţi şi mai pure ardeau în mine şi îmi
purificau fiinţa.

Atunci am înţeles cuvintele lui Iisus, pentru că am
început să le trăiesc: „împărăţia Cerurilor este înlăuntrul
vostru".

Trupurile noastre pot deveni oglinzi vii, spirituale,
care pot reflecta în ele pe Dumnezeu. Iar împărăţia lui
Dumnezeu e vie şi creşte în noi, după cum se formează norii
pe cerul pe care îl vedem cu ochii fizici.

Şi am mai înţeles în acea vreme sau, mai bine-zis, mi-
a devenit evident faptul, mi s-a format o adevărată
certitudine, că tot ceea ce văd în duh nu poate fi creaţia unei
minţi omeneşti, nici rezultatul eforturilor fanteziei mele.

Pentru că ar fi fost o nebunie să cred că asemenea
lucruri pot fi gândite de o minte umană de una singură.

De aceea am avut şi am certitudinea că a fost darul lui
Dumnezeu în mine, că în mine era împărăţia Cerurilor, care
mi se descoperea aievea.

Nimeni nu-mi poate strica această convingere, cât
timp voi fi în deplinătatea minţii mele.

Cu mine s-a împlinit atunci cele spuse la
Vladimireşti: „în inimile care mă caută cu tot dorul, voi
coborî cu tot cerul şi voi face din ele altarul Meu!".

89 Dumnezeieşti.

73

In rugăciunile mele din acele vremuri, de care
amintesc aici, adică cu 20 de ani în urmă 90 , doream mult de
tot să văd, să înţeleg cât de cât, cum va fi natura în Rai.
Vroiam să ştiu cum sunt Sfinţii în Rai.

In timpul unei rugăciuni mi-a apărut Raiul şi mi-au
rămas în minte foarte clar, şi acum văd parcă acele lucruri,
copacii, iarba, florile, apa, liniştea, lumina şi umbra, ce se
luminau din interiorul lor şi îmi transmiteau linişte,
dulceaţă, farmec şi bucurie, puritate, tot ce se poate simţi ca
o şoptire, susurare de fior şi dumnezeire.

Din mine dispărea tristeţea, pentru că trăiam umbrirea
aceea a colţului de Rai pe care o vedeam şi care licărea de
frumuseţe.

90 La un moment dat a revenit şi a scris 15 ani, peste 20.

74

[12 ianuarie 1981]

Vizionând un film documentar ştiinţific la TV,
referitor la exploatarea timpului şi a mişcării prin încetinirea
şi prin mărirea acceleraţiei, am înţeles că s-a ajuns astăzi la
măsurarea, în fracţiuni uluitoare, de domeniul a milionulea
parte dintr-o secundă, a timpului de vizionare a imaginilor.

De asemenea am văzut cum drumul de la Londra 91 la
Brighton 92 , care se parcurge, în mod normal, în patru ore,
accelerat la viteza de 4 minute.

Imaginea acestei desfăşurări uluitoare a drumului,
făcea ca văile şi oraşele să pară că se înfig şi se adâncesc în
spaţiu şi timp.

Acest documentar mi-a readus în minte o imagine
care îmi apărea frecvent în vedenie şi care se desfăşura
asemănător cu acest drum văzut la o accelerare mare a
cursului imaginilor.

Când intram în timpul şi spaţiul spiritual se produceau
astfel de accelerări a ceea ce vedeam în duhul meu.

La fel, veşnicia era plină de culoare şi mişcarea se
confunda cu nemişcarea iar mişcarea, care devenea la un
moment dat infinit de rapidă, devenea nemişcare, eternitate,
ieşire din spaţiu şi timp.

Trebuie să amintesc şi faptul, că accelerarea drumului
printre peisajele cereşti, creştea enorm de mult, până când
drumul pe care îl parcurgeam în duh se înfigea în depărtări
şi dispărea, tăcea deodată.

Se topea în veşnicie, în ceruri spirituale, nemişcate
dar vii.

In aceste ceruri mereu se petrecea ceva, în aşa fel
încât orice lucru care apărea înaintea mea cuprindea
orizontul spiritului meu, ceea ce vedeam, cu o viteză egală
cu infinitul, cu stabilitatea.

91 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Londra.

92 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Brighton.

75

[13 ianuarie 1981]

Un uriaş corp ceresc, un quasar 93 , e la distanţa de 5
miliarde de ani lumină de noi.

Are 78 de milioane de ani lumină. Galaxia noastră are
abia 100 mii de ani lumină.

Quasarul este o galaxie în care se produce un colaps
gravitaţional şi unde au loc găurile negre 94 .

93 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Quasar.

94 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaur%C4%83_neagr%C4%83.

76

6766. In chip pribeag - aură viorie,
chip vioriu, în aură aurie,
iradiere, rază îl cuvântă,
când duhul zării de lumină 95 cântă!

6770. Iar duhul meu, lumină străvezie 96 ,
e în al tău într-una visător,
că auriul tău cuvântător,
devine în iubirea pururi vie.

6774. E o lumină în veci pâlpâitoare,
. . .de fragedă. . .dispare şi apare,
în Soarele cel veşnic, fără zare:
e trupul meu oglindă-n duh şi-n Soare.

95 Dumnezeiască.

96 Lumina dumnezeiască.

77

[15 ianuarie 1981]

După ce v-am dat toate darurile acum vă întoarceţi
împotriva Tatălui vostru, a Creatorului, a Dumnezeului
vostru ca să-L detronaţi, ca şi Lucifer odinioară? Nu vi se
pare că în acest fel vă subminaţi pe voi înşivă? !

Ştiţi voi în slujba cui sunteţi, pe cine slujiţi? în niciun
caz pe Dumnezeu şi nici pe voi nu vă cunoaşteţi. Atunci
staţi şi judecaţi pe cine slujiţi.

Nici nu ştiţi de unde veniţi şi unde mergeţi. Dar nici
nu vă mai întrebaţi de acest lucru, pentru că ochii vă sunt
îmbrobodiţi de o pseudo-ştiinţă şi de o făţarnică şi falsă
libertate. Ştiţi voi cui vă robiţi?

Căci sunteţi robi şi sărmani şi goi în mijlocul
banalelor voastre sărbători.

V-aţi ghiftuit cu bunătăţi şi acum dormiţi, ca să nu
aflaţi că ceasul pieirii voastre este aproape.

78

Am văzut, în vedenie, o închipuire a Treimii, trei
luceferi care se întrepătrundeau şi un om răstignit pe cruce.

De aceea m-am gândit că dacă înţelegem unitatea
Treimii, omul care îşi răstigneşte fiinţa devine al Treimii,
pentru că se uneşte interior cu Treimea.

Am văzut închipuirea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului
Duh iar pe omul sfinţit ca un om răstignit pe cruce.

Omul acesta apărea ca o a patra fiinţă în vedenia
aceasta, care se integra Divinităţii, ca un conţinător, ca un
potir, altar, sferă, univers.

79

07

Din lumea spirituală, intens spirituală , simţeam
lumea materială ca fiind ireală, o vedeam ca într-o înserare
tristă, fără fond.

97 Atunci când a trăit zile întregi în lumina lui Dumnezeu, Fericitul Ilie
vedea lumea din jur ca pe o realitate ştearsă, banală în comparaţie cu
preaminunata lume a împărăţiei lui Dumnezeu, care i se revela.

80

[16 ianuarie 1981]

Omul priveşte, asistă la prefacerea sa în dumnezeu
prin har. Această prefacere nu încetează a se săvârşi
pururea.

Pentru că Cel ce lucrează aceasta în cei vrednici, fiind
nehotărnicit după fiinţă, fiind fără limite, are nehotărnicia şi
puterea care lucrează toate acestea, întrecând orice
nehotărnicie.

[Maxim Mărturisitorul, Teologia Dogmatică
Ortodoxă, D. Stăniloae]

Aceste afirmaţii au fost trăite şi de către mine în
eternitate. Stările sufleteşti se dezvoltau, se diversificau, se
sensibilizau, se subţiau la infinit în spirit.

Tot aşa se petreceau lucrurile şi cu vederea în duh. E
o continuă, e o veşnică creştere, o veşnică revelare.

81

QO

Nepătimirea în creştinism nu e ca la Platon şi
Plotin", adică o renunţare la corp, la trup. Ci printr-o
sublimare a pasiunilor trupului, acesta îşi găseşte
semnificaţia sa originară de instrument şi de transparent al
sufletului.

Sfântul Grigorie de Nyssa 100 .

A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Platon.

99 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Plotin.

100 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_de_Nyssa.

82

Am urmat această cale creştină 101 fără să fii ştiut de
ea, fiind orientat numai de propria mea raţiune şi intuiţie.

Nu am ţinut seama de sensul pe care îl dă Freud 102 ,
acestui lucru, când vorbeşte de sublimarea pasiunilor sau de
moartea dorinţelor.

In drumul meu am urmat sensul creştin al sublimării
dorinţelor, tendinţelor şi energiilor spirituale.

Rezultatul acestui drum a fost aflarea drumului
îndumnezeirii şi descoperirea împărăţiei Cerurilor.

101 Curăţirea de patimi prin rugăciunea lui Iisus şi lupta cu demonii.

102 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud.

83

„Mişcare stabilă, stabilitate mobilă".

„Viaţa de veci va avea o stabilitate pururea în mişcare
şi o identică mişcare stabilă, săvârşită etern în jurul aceluiaşi
Unul şi Singurul", Sfântul Maxim Mărturisitorul, Teologia
Dogmatică Ortodoxă a lui D. Stăniloae, voi. III, p. 450.

Această stabilitate mobilă de care vorbeşte Sfântul
Maxim Mărturisitorul am cunoscut-o atunci când mi s-au
arătat coroanele, cununile de Sfinţi şi îngeri, care şedeau
rotindu-se în jurul unui centru.

Pe măsură ce încercam să descopăr ce este în centrul
luminos, alte coroane şi cununi apăreau din acest centru,
care se lărgeau ca cercurile care se fac în apă, când cade o
piatră. Insă centrul rămânea permanent stabil şi de
nepătruns.

Orice efort al meu de a pătrunde spre centru şi de a
vedea centrul, făcea ca să se desprindă alte cununi şi
coroane la nesfârşit. Acolo socoteam şi înţelegeam că se află
Dumnezeirea.

Aceste lucruri văzute de către mine, constat acum că
se suprapun perfect gândirii sau, mai bine-zis, mărturisirilor
despre viaţa veşnică ale Sfinţilor Părinţi.

De remarcat este faptul că nu ştiam nimic despre aşa
ceva, nu citisem nimic înainte despre cele ce se pot vedea în
veşnicie. Insă cele văzute de mine în extaz, văd acum că ele
coincid întru totul cu cele mărturisite de Teologie.

Insă am experiat şi cealaltă stare, starea contrară
mişcării, starea de fixitate, de ţintuire, de nemişcare
apăsătoare, de înlănţuire fizică şi psihică, de oprire. Această
stare simţeam că vine de la un duh întunecat.

Căci era o stare inserată într-un duh crescut dar
imobilizat de o forţă constrângătoare, apăsătoare,
chinuitoare.

Mă simţeam atunci ca o existenţă lipsită de viaţă,
căreia i se interzicea mişcarea.

Simţeam că cineva mă blochează. Nimeni nu-şi poate
închipui - dacă nu a trecut printr-o asemenea stare - ce
înseamnă să simtă că există, dar totuşi să nu mai poată să
aibă viaţă, mişcare.

Te simţi o existenţă fără mişcare, imobilă, care suferă.

103 înduhovnicit. Se referea la sine.

84

[5 martie 1981]

Consemnez. Black-hole-urile (găurile negre) care sunt
cercetate astăzi de astronomi, se pare că abat spre ele
materia şi lumina, care cad în zona lor de atracţie.

Materia şi lumina dispar pur şi simplu în aceste
fântâni, vârtejuri ale adâncului, ale non-existenţei.

Minunat lucru mi se pare, că în urmă cu 25 de ani,
atunci când aveam viziuni şi vedeam lumina dumnezeiască
în culori, am văzut, în culoarea verde, cum dispăreau, ca
într-o fântână, ca într-un vârtej, toate creaţiile luminii 104 .

Aceste vedenii nu le-am avut o zi, ci zile, săptămâni
întregi. Vedeam că tot ce e în lumină se duce în aceste
afunduri, vârtejuri, care absorbeau totul.

însă după ceva timp, am început să văd în lumină, că
toate cele care intraseră în vârtejurile acelea, ţâşneau ca
dintr-o fântână arteziană, în jerbe de lumini, creaţii, ceruri,
spaţii şi timpuri cu caracteristici proprii, ţâşnind spre alte
zări şi adâncindu-se în ceruri nevăzute.

Acum, din ce aud despre găurile negre din spaţiu, este
aceea că pâlniile acestea care absorb materia şi lumina, ar
deschide de fapt tuneluri de comunicaţii, cu lumi ce ar putea
aparţine altor spaţii şi timpuri şi de asemenea, că din ele
ţâşnesc jerbe de lumină şi materie în spaţiul actual.

De ce am văzut toate acestea în mod spiritual? Ceea
ce am văzut a fost de fapt o anticipare, în spirit, a
descoperirilor ştiinţifice, astronomice, din prezent?

Sau poate că există o similitudine între creaţia şi
existenţa receptată de noi actual şi creaţia şi existenţa în
duh, spirituală, care e permanentă, eternă.

Eu tind să cred că această a doua alternativă e corectă.
Am motivele mele intime, intuitive, greu de explicat, dar
acest lucru îl presimt. In primul rând, am avut viziunea ca
anticipaţie.

Ea a venit ca o limpezire şi un răspuns la rugăciunile,
eforturile şi jertfele mele în Hristos. Toate acestea au apărut
de la sine. Ele mi s-au descoperit fără să mă gândesc la ele.

Eram numai o oglindă pură, vie, lucrătoare, purificată
şi receptivă. In adâncurile mele se sălăşluise Duhul lui
Dumnezeu, Care îmi descoperea creaţia.

104 Care se vedeau în lumina divină.

85

Ce să mai spun despre spiralele şi coroanele dispuse
concentric, despre lumile, despre universurile ce ocoleau şi
izvorau din centrul de lumină?

Căci spre ele, oricât priveam şi cu cât eram mai atent,
tot nu-L puteam vedea pe Dumnezeu, ci numai creaţia Lui,
ceea ce mereu se crea de către El, ceea ce mi se descoperea.

însă prin toate acestea simţeam că mă apropii de El.

86

[5 martie 1981]

Ora 1 1 seara. Consemnări.

Un semn al vremurilor pe care le trăim, al laşităţii, al
derutei sau al lipsei de perspectivă, al neînţelegerii cursului
dezvoltării veleităţilor cu caracter universal.

Iată, Organizaţia Naţiunilor Unite 105 , în loc să atace,
să ia în discuţie la modul serios, gravul, marele pericol pe
care îl reprezintă puterea sovietică teroristă şi dictatorială,
care încalcă orice legi şi drepturi umane şi naţionale,
cotropind şi ţinând sub călcâiul ei naţiuni şi teritorii ale altor
popoare, iată ce discută şi condamnă: un fapt minor, dar,
bineînţeles, îndreptăţit.

Se ocupă de libertatea Namibiei din Africa, unde au
loc eliberări inferioare altor popoare, ca cele din Europa sau
din Asia.

Acolo locuitorii pot să îşi exprime părerile, să ducă
chiar luptă armată pe teritoriul Namibiei, însă în marele
imperiu al tuturor libertăţilor şi drepturilor umane , nu se
poate nici gândi, gândim numai ce ni se comandă, nu putem
discuta nedreptăţile şi încălcările de drepturi care ni se fac,
ce să mai zicem de manifestaţii, de luări de opinii sau de
luptă armată.

Aici, în marele imperiu URSS, nu mai putem decât să
murim şi să renunţăm, nu numai la orice libertate pe plan
uman sau externă, dar şi la a ne pune probleme intime, la
faptul de a gândi logic.

Nu mai vorbesc de gândirea religioasă, care e
permanent siluită şi ameninţată.

Şi totuşi, cei care simt această tragedie a situaţiei
noastre şi aceste momente pe care le trăim, trebuie să
gândească şi să simtă şi să menţină poziţia defensivă, de
luptă, să aibă dorinţa de sacrificiu fără condiţii şi limite.

Cu Dumnezeu înainte!

Trebuie să fim făclii ale cerului nou, îngeri albi ai
Apocalipsului împotriva balaurului roşu, care varsă sânge şi

105 A se vedea:

http ://ro .wikipedia.org/wiki/Organiza%C5%A3 ia_Na%C5 % A3 iunilor
Unite.

106 Sovietic.

87

foc, care urlă şi rage în pustiu, care lansează mireasma
ucigătoare şi făţarnică a blândeţii, a omeniei şi a dreptăţii, a
sacrificiului, dar prin ea nu vrea decât să adoarmă, să înşele,
să atragă în ghearele lui şi în încolăcirile sale scârboase,
flacăra şi fecioria neştiutoare a sufletelor şi a cugetelor pure.

Luaţi seama, vegheaţi pururea, călcaţi cu grijă pe
alături şi printre fântânile adâncului înşelării!

Forţele întunericului, bazându-se pe naivitatea şi
necunoştinţa unora, pe miopia şi mercantilismul altora, prin
diversiuni şi contrafaceri luptă cu succes împotriva dreptăţii,
a corectitudinii şi a adevărului, instituind teroarea,
minciuna, deformarea psihică a logicii umane.

88

1 C\H

6778. Izvoare pururi de lumină cură,
în lumea de gunoaie şi acid,
Izvor de veşnicie în făptură
E orice om cu zâmbetul lucid.

1 C\H

Dumnezeiască.

89

In locul întunericului şi al dezechilibrului am aşezat
lumina dumnezeiască şi înţelepciunea.

90

[19 martie 1981]

Boala fiicei mele Green, declanşată joi, 12 martie
1981, mi-a adus aminte de alte vremuri.

Mi-am adus aminte de vremea când mă aflam în
detenţie, cu aproximativ 20 de ani în urmă.

în condiţiile acelea extreme, după o detenţie de 10
ani, în al 10-lea sau al 1 1-lea, am slăbit, m-am epuizat.

Am fost constrâns, împreună cu alţii, să ne lepădăm
de noi înşine, să glăsuim împotriva propriei conştiinţe, să
devenim trădători ai moralei creştine şi ai înaltelor ei
precepte şi axiome umanitare.

Atunci, în condiţii de exterminare, când la
încheieturile degetelor pielea se crăpa şi începeau să se
vadă oasele din cauza subnutriţiei, atunci când eram arşi de
frig, de foame, de lipsuri şi mizerie, când stăm fără foc,
numai îmbrăcaţi în zeghii uzate, pe timp de iarnă, când ni se
luau şi ponositele pulovăre, atunci când în celulă ni se
introducea câte un turnător sau un bolnav de nervi ca vai de
capul lui, atunci, în acea iarnă a lui [19]61-[19]62, a erupt în
trupul meu slăbit iraţionalul, după toate aspectele pe care
astăzi le descopăr în cartea Psihozele, scrisă de Pamfil şi
Ogadenca*.

Am trăit o criză continuă de cel puţin un an. Era o
stare de schizofrenie, care în mod normal trebuia să mă ducă
la nebunie.

Şi totuşi nu a fost aşa. Credinţa mea şi voinţa Celui de
sus, precum şi voinţa mea, au contribuit la faptul de a trece,
într-un mod permanent conştient prin acea stare, fără o clipă
de opacitate sau absenţă a conştiinţei.

Am avut controlul asupra faptelor mele şi al gândirii
mele, al comportamentului meu.

Am rezistat, deşi am fost atacat de obsesii care se
extindeau pe luni de zile. Trăiam tot felul de obsesii vizuale,
auditive, senzoriale.

Mi se încălzeau, într-un mod extrem, anumite părţi
ale corpului sau ale întregului corp.

Trăiam încordări în trupul meu ca nişte adevărate
arcuri, simţeam cum mi se freamătă neuronii... Am trăit
atunci zile iritante, dureroase, chinuitoare.

91

Zile şi nopţi în şir de durere. Eram cutremurat de
sentimente de ură şi lipsit de sentimente de dăruire şi de
jertfă. Eram chinuit fără speranţă de scăpare.

Şi totuşi mi-am făcut un scop din lupta 108 în mine
însumi. Am crezut, în mod permanent, că voi reuşi să străbat
toate negurile ce mă învăluiau şi mă asaltau, că voi înfrânge
toate chipurile demonice şi formele lor de manifestare şi de
asalt asupra fiinţei mele.

Eram conştient şi convins că nu lupt de unul singur, ci
însăşi lumina dumnezeiască din mine înfruntă şi se bate cu
năpustirile, neînchipuit de viclene, ale beznelor şi ale
duhurilor şi forţelor negative.

Am înregistrat şi am asistat la filmul viu al uriaşelor
puteri negative ale întunericului, ce mă ameninţau cu
surparea atât a trupului, cât şi a minţii şi a spiritului meu.

Dar spiritul meu, după orice înfruntare devenea şi mai
hotărât în luptă 109 şi mai gata de jertfă 110 , se contura şi mai
bine, se aduna din haos.

Nu e de mirare, şi trebuie să credeţi faptul, că am trăit
în corp şi în suflet, crize de epilepsie, pe care le trăiam, le
suportam într-o încordare neînchipuit de dureroasă.

Eram pe muchie de cuţit şi ştiam că în faţa mea stă
prăbuşirea sufletului meu în viforul de foc al Iadului, care
trecea şi trăia în mine.

Am fost chinuit în somn, am fost de multe ori
imobilizat de către demoni, încremenit, incapabil să mă pot
mişca. Ba chiar mi-au oprit şi mişcarea spiritului.

Mi-am revenit cu greu din ghearele demonului care
dorea să mă sugrume. Am trăit o congestie cerebrală, pe
care am suportat-o aproximativ două săptămâni.

Venele de la tâmple şi de la mâini mi se umflaseră de
simţeam că sunt gata să pleznească. Venele, aşa cum le
vedeam eu, aveau diametrul mărit de câteva ori faţă de cel
normal.

Atunci, când nu mai aveam nicio nădejde, când în
inima mea se deschisese fântâna adâncului, în care demonul
mă prăbuşea, atunci strigătul meu disperat, care mi-a
spintecat inima ca un cuţit şi s-a îndreptat către Sfânta
Treime, m-a făcut să îmi revin. Eram salvat dar mă simţeam
tot anost.

108 Cu patimile şi cu demonii.

109 în lupta duhovnicească.

no

De fapte ascetice.

92

Insă după această noapte, în după-amiaza zilei
următoare, când eram aproape fără nădejde şi cu toate
acestea mă rugam cu nădejde în Iisus, când mă rugam cu
rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă!", mi-a apărut o lumină vie, ca
soarele, arzătoare şi în ea am văzut talpa piciorului sfânt al
lui Iisus.

Pe ea era căzută o lacrimă pură, străvezie, pe care am
sorbit-o. Dragostea, frenezia pe care mi-a adus-o pentru
Iisus, mi-a adus în fiinţa mea o stare ne mai trăită de
bucurie, care îmi umplea sufletul, mintea, trupul şi din clipa
aceea congestia a cedat şi orice luptă cu întunericul şi cu
neputinţele mele fizice şi sufleteşti mi-a fost uşurată.

De atunci am început să învăţ faptul, că după orice
bătălie cu forţele negative din lumea vie, trupească şi din
cea spirituală, vine o lumină şi o bucurie şi mai mare, mai
desăvârşită în trupul şi sufletul meu.

Şi, de unde lumina şi bucuria, la început, se extindeau
pe chipul meu, în timp, şi în pâlpâiri slabe, lumina a început
să se extindă şi în spaţiu.

Acele spirite abominabile 111 mă torturau, mă biciuiau,

119

mă batjocoreau şi umileau. Cu timpul însă lumina şi

i i -j

bucuria s-au extins în timp şi spaţiu. Lumina mi s-a
dezvăluit în trepte şi forme din ce în ce mai diverse şi
complete.

Manifestările spirituale ale vieţii veşnice, nevăzute
ochiului muritor 114 , au început să fie văzute de către duhul
meu, să fie auzite, simţite, pipăite de către mine în spirit, în
mod spiritual. Lumina a înflorit în culori iar culorile în
infinite nuanţe.

Acum câtva timp am descoperit că ştiinţa pozitivă
certifică existenţa a mii de nuanţe diferite la o singură
culoare. Insă, în duh, am văzut că sunt mii de nuanţe,
infinite nuanţe ale culorilor 115 .

In vedenii am cunoscut că nu există limită de viteză
şi că limita vitezei este însă veşnicia.

111 Demonii

112
113

Dumnezeiască.
Duhovnicească.

114 Ochilor fizici.

115 Luminii dumnezeieşti.

93

Acolo am trăit faptul, în veşnicie, că viteza infinită
este egală cu stabilitatea infinită, care este veşnicia
spiritului.

Acolo am văzut cum timpul care aleargă spre limite
intră în veşnicie şi devine veşnic, devine veşnicie.

Am văzut cum spaţiul se întinde şi cum limitele lui
intră în veşnicie. Am văzut cum întinderea, înălţimea şi
adâncimea se confundă, la limita extremă, cu infinitul, că
devin infinit.

Am văzut cum sfârşitul lumii, al creaţiei existente este
veşnicia, că infinitul ne cuprinde, că de el nu putem scăpa,
că din el nu ne putem exclude, că infinitul poate fi trăit ca
închisoare sau ca înflorire de libertate, ca înfiorare, ca
bucurie şi ca viaţă.

O, Doamne! Tu mi-ai dat cupa de amărăciuni şi de
otravă, ca să o pot sorbi. Iar după ce am cunoscut
adâncurile, mi-ai dat cupa nectarului cerurilor Tale!

Iţi mulţumesc, Tată!

Te iubesc, Fiule!

îţi aduc laudă Ţie, Duhule Sfinte!

Mă închin şi Te slăvesc, în bucurie duhovnicească şi
sfântă, pe Tine, Prea Sfânta Treime!

94

Cuvintele şi frazele mele nu exprimă nimic metaforic,
chiar dacă, uneori, ele lasă senzaţia aceasta. Tot ce am scris
este adevăr 116 .

Orice cuvânt e o piatră a realităţilor înfruntate şi
petrecute de către mine.

Spre exemplu, pentru că m-am referit la ea mai sus,
fântâna adâncurilor nu e o figură de stil, ci am văzut o
fântână fără fund, în care un duh dorea să mă arunce şi acest
duh 117 arăta ca un urangutan.

Această fiinţă îmi transmitea cutremurare, groază
devastatoare.

Lacrima sorbită de pe piciorul lui Iisus a fost o

110

lacrimă vie, de apă vie, spirituală , lumină din lumina
veşnică şi creatoare, bucurie şi viaţă.

116

Este experienţă extatică.

117 Drac.

118 Văzută extatic.

95

[20 martie 1981]

Alte două căi prin care se poate ajunge la înţelegerea
lumii spirituale, a eternităţii şi a infinităţii, aici, în timp şi
spaţiu, este aprofundarea cunoaşterii în microcosmos şi
macrocosmos.

Nu ştiu precis până unde a ajuns ştiinţa şi filosofia
actuală - pentru că resimt lipsa de informare şi de
documentare la zi - dar, oricum, din câte ne pot parveni,
sau, mai bine-zis, din ce se mai strecoară până la noi, pe sub
obloanele materialismului, care ni se impune cu viclenie şi
în forţă, am înţeles că suntem aproape sau se apropie clipa
în care, barierele dintre materie şi spirit vor fi depăşite şi, în
curând, se va ajunge în spirit, în veşnicie, în infinit, şi prin
cunoaşterea ştiinţifică a materiei.

Chiar dacă adevărul nu va fi cunoscut integral, cel
puţin concluziile menţionate se vor impune.

Pe calea spirituală, pe calea cunoaşterii revelate, cum
ni s-a descoperit nouă, am trăit, am văzut, am simţit, am
cunoscut prin fiinţa mea biopsihică aceste adevăruri.

Adică pe calea adâncirii în microcosmos, am trecut
bariera materiei şi am pătruns, în spirit, în lumea vie,
spirituală.

Pe calea adâncirii în macrocosmos am trăit fenomenul
intrării în veşnicie şi infinit, prin accelerarea mişcării şi a
vederii, până când acestea au devenit stabilitate creatoare şi
viaţă veşnică.

Am trăit o stare, în care, intram în veşnicie prin extaz
şi înţelegeam că acea clipă conţine o veşnicie.

Am trăit momente de ieşire din veşnicie care îmi
dădeau o super-conştiinţă şi o super-cunoaştere a creaţiei şi
a existenţei temporale şi spaţiale.

Am văzut soarele spiritual, care, aidoma unei lunete
sau a unui telescop îmi descoperea, îmi apropia ceruri
fantastice pentru mine, care, în măreţia lor, îmi dădeau la
iveală lumini luminoase, ce aveau zări care se răsfrângeau şi
se vălureau spre infinit.

Am simţit miresme de nespus, am auzit lumina şi
culoarea mărilor creaţiei 119 cântând, am văzut fulgerul
creator. . .

119 Cereşti.

96

Dar au fost şi luni de zile, în care nori de pucioasă
pocneau, luni de zile am auzit răcnetul şi mugetul balaurului
sângelui urlând apocaliptic.

Am văzut şi simţit în aceste luni de zile chinuitoare,
cenuşiul-mat al fiarei cenuşii, împotriva căreia, nu numai
lupta oamenilor, dar şi a îngerilor, era zadarnică.

1 70

Am văzut trimişii Dumnezeirn şi îngeri
prăbuşindu-se şi am văzut cum erau înghiţiţi de norii fiarei
cenuşii. Şi am zis în sinea mea atunci, că această fiară este
mintea şi ştiinţa omenească, care nu slujesc lui Dumnezeu,
ci, prin cunoaştere, se ridică împotriva Lui.

Iar cei înghiţiţi de ea sunt spiritele luminoase,
inteligenţele strălucite, care se pierd în această perioadă de
confuzie, de înşelăciune şi de neştiinţă a spiritualităţii care
vine de la Dumnezeu.

Cu ochii minţii mele, cu duhul meu - care între timp a
devenit luminos - am experiat faptul, că lumea şi viaţa
cerurilor materiale sunt umbre de vis, că ele nu au conştiinţă
şi nici tărie, ci că lumea spirituală şi spiritul, viaţa în Duh, e
adevărata viaţa, e tăria şi existenţa adevărată.

120 Oameni plini de har, luminoşi.

97

Revista Magazin, nr. 1225, din 28 martie 1981.

Masa latentă de materie, care se menţine în univers,
este de 100 de ori mai mare decât cea a materiei concentrată
în stele şi galaxii.

Atunci nu putem să vorbim de o penurie de materie în
univers iar galaxiile nu pot să se disperseze la infinit.

De aici rezultă faptul, că expansiunea universului, pe
care noi o observăm astăzi, trebuie să facă loc unei
contracţii ce se va produce în 10-20 miliarde de ani.

Cu alte cuvinte, astrofizicienii consideră că universul
este animat de o pulsaţie perpetuă şi că el repetă, invariabil,
aceleaşi faze de existenţă: explozie, expansiune, contracţie,
explozie...

Indienii credeau că universul respiră.

In viziunile mele, norii cereşti ai creaţiei din lumea
spirituală, apăreau din explozia determinată de Cuvântul
creator. Erau luminoşi, strălucitori.

Ei intrau în ritmul existenţei lor şi pulsau, creşteau,
înfloreau, erau vii. Aceste lucruri le-am văzut în lumea
spirituală cu 20 de ani în urmă. Ştiinţa confirmă astăzi
această viziune a mea din trecut.

Spiritul, Duhul este viu, în toate cele pe care le
creează Cuvântul. Viaţa duhovnicească, în Duhul, se poate
vedea, se poate palpa cu simţurile, se poate înţelege cu
mintea.

E ceva similar cu lumea materială, unde totul e viu,
unde există mişcare şi unde existenţa e palpabilă, e
raţională. Viaţa de aici este o copie a existenţei din lumea
spirituală, a împărăţiei cereşti.

98

191

Neutrina* , particula fantomă, joc al spiritului, fără
dimensiuni, încărcătură sau masă. A fost cântărită? Acest
lucru e foarte important, pentru că neutrina* este materie, o
creaţie materială a Spiritului, a Esenţei spirituale care a creat
materia.

Ea nu se confundă cu Spiritul, cu Dumnezeu. E ceva
aparte, oricât de subtilă şi de infinit de mică ar fi. Această
particulă e o dovadă fermă împotriva panteismului, care
confundă Spiritul divin cu materia.

Numai Spiritul divin, Dumnezeu, poate să fie şi să nu
fie în acelaşi timp, este şi nu este. El nu e în spaţiu, nu e în
timp, ci e mai presus de toate acestea.

El este Cel ce este şi nimic nu-L condiţionează. Nimic
şi nimeni nu-L cuprinde şi nici nu-L determină, fiindcă El
este mai presus de toate, fiind Unicul, Unitatea în Sine
însăşi.

împărăţia Cerurilor sau Universul spiritual este
trupului lui Iisus Dumnezeu. Acesta e viu, pulsează în micro
şi macrocosmos.

121 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Neutrino.

99

6782. Te laudă spaţiul în zbor după margini,
Veşnicia Te cuvântă în imagini,
Şi Tu nu eşti nicăieri şi nicicând,
Căci Tu eşti mai presus de lume şi gând.

6786. Iar eu Te adăst 122 , şoptind sau tăcând,

Te aud, Te pipăi, Te văd 123 din când în când,
Tu, Cel ce nu eşti, eşti pururea viu,
Certitudine clară, mai presus de sori şi pustiu.

6790. Universul să piară! In mine rămâi,

Şi mamă, şi Tată, mormânt, căpătâi. . .
Eu cel ce astăzi mai sunt, nu voi mai fi
Mâine, dar în ceruri de-a pururi voi răsări.

Cu sensul: Te odihnesc înfiinţa mea.
V: Te presimt.

100

[7 aprilie 1981]

Am trăit o vreme când a irumpt în fiinţa mea
iraţionalul, cu adâncurile şi străfundurile lui fantastice,
derutante, fantomatice, cutremurătoare, îngrozitoare,
terorizante.

Dar am trăit apoi şi stări extatice, în care a izbucnit în
mine lumina.

Lumina a fost un mare dar în viaţa mea şi ea a făcut
ca normele fiinţei mele, făgaşul raţiunii, comportamentul
meu să fie copleşit, îmbogăţit. Toate ale mele s-au
împrospătat.

Toate s-au adâncit prin aceste izbucniri revelatorii ale
străfundurilor mele.

Mi s-a dezvoltat înţelegerea, cunoaşterea aspectelor
vieţii umane şi inumane, legile omeneşti şi dumnezeieşti.

Fiinţa mea s-a lărgit până când am trăit confundarea
cu infinitul.

Din toate încercările am ieşit şi mai tare, mai întărit.
Nu m-am lăsat învins 124 de aspectele care mă îngrozeau şi
doreau să mă dezumanizeze.

Am rămas în limitele raţiunii normale, ale gândirii şi
ale sensibilităţii, ale înţelegerii şi ale comportamentului.

12 De influenţa demonilor şi de răul pe care i l-au făcut oamenii.

101

[9 aprilie 1981]

Adâncimea fără de sfârşit şi profunzimea ce se pierde
în infinit a sufletului meu, a sensibilităţii mele unite cu
veşnicia, cum să nu mă doară când tu te chinuieşti? !

In preajma flăcărilor iadului, spiritual tău are în sine
simţirea bucuriei sufletului meu, sufletul meu proiectat în
copila mea Green.

Eu nu merit să te plâng ci încremenesc de durere
pentru suferinţa ta.

102

Aureola simpatică

Cu ajutorul unui aparat complicat, care radiografiază
trupul omului, se poate detecta aureola luminoasă pe care
acesta o are.

Astfel s-a observat, că luminescenţa corpurilor se
intensifică, atunci când doi oameni, care se simpatizează, se
întâlnesc.

Această luminescenţa a trupului uman se modifică
când cei doi se antipatizează.

Punând în faţa aparatului pe doi îndrăgostiţi, aparatul
a ecranizat iubirea dintre cei doi sub forma unui foc de
artificii.

Din experienţa mea duhovnicească, ştiu că ceea ce
aparatul a ecranizat este adevărat.

însă el a ecranizat foarte puţin din ceea ce se întâmplă
în om şi în mod incomplet.

Aparatul a dovedit că atunci când cei doi se
simpatizează luminescenţa este colorată. In cazul când ei se
antipatizează, luminescenţa nu scade, ci doar culoarea
luminescenţei tinde spre negru.

103

Medicina chineză

în domeniul pulsologiei [practică inseparabilă de cea
a acupuncturii], fiinţa umană este privită ca manifestarea
unei întâlniri armonioase dintre principiile terestre şi cele
celeste.

Orice perturbare a acestui echilibru se traduce prin
dezordini fiziologice şi dereglări ale pulsaţiilor ritmice, ale
valurilor de energie care circulă în corpul nostru.

Celulele meridiane, celule de la nivelul epidermei
umane, cât şi traseul energiei vitale pe care acestea îl
maschează continuă să rămână un mister.

Orice tulburare interioară reprezintă semnul evident al
distrugerii armoniei dintre microcosmos şi macrocosmos.

104

Nimic din ceea ce este prezent în noi nu este absent în
univers, pentru că universul şi viaţa sunt indisolubil legate.
Omul şi universul au aceeaşi sorginte .

Dacă omul este inteligent, atunci există inteligenţă şi
în materie şi în univers. Dacă omul are spirit, atunci există
spirit şi în univers.

însă acest mod de a gândi ne duce la o concluzie
panteistă despre univers şi om.

Insă Dumnezeu a coborât în om pentru ca să îl
îndumnezeiască pe om. Dacă Dumnezeu nu ar fi fost în
afara omului, exterior lui, nu ar fi avut ce, sau mai bine-zis,
cine coborî în el.

Din moment ce Dumnezeu, prin Iisus, a coborât în
noi, atunci El Se află în noi.

Dumnezeu este şi va fi prezent şi existent în univers.

Asemenea lui Descartes 126 , se pot trage o serie de
concluzii logice pentru cei cinstiţi şi care vor să judece
sănătos.

125 E un citat pe care îl comentează.

1 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ren%C3%A9_Descartes.

105

De moarte nu mă tem, de viaţă nici atât. In mine zace,
în mod latent, un vulcan de existenţă, un paroxism trăit în
finitudine.

106

[3 iulie 1981]

De multe ori, în starea creată prin rugăciune şi
concentrare, îmi apărea un drum, care îmi desfăşura în jur
peisaje diverse.

Acestea se succedau cu o viteză uluitoare, din ce în ce
mai mare, până când mişcarea se topea într-o zare
luminoasă, nemişcată, dar vie.

Aceasta, îmi dădeam seama atunci, era ieşirea mea
din spaţiu şi timp şi intrarea mea în infinit şi veşnicie.

Aceasta era întoarcerea spiritului meu, a duhului meu
la Dumnezeul meu.

107

[12 iulie 1981]

Doamne, ai deschis abisul, cu fantasmele, umbrele şi
strălucirile lui în fiinţa mea. Am cunoscut că şi beznele au
scânteieri şi străluciri.

Pe toate le-am primit în numele Tău.

M-am chinuit, m-am lăsat umilit şi batjocorit, m-am
cutremurat şi m-am lăsat sfâşiat.

Dar nu m-au biruit nicicând, pentru că în mine era şi
în adâncurile mele, Duhul Tău.

De pieire nu m-am temut, căci moartea mea ar fi
slăvit atunci lauda măririi Tale.

Mereu am revenit la cotidianul monoton şi meschin al
negurilor, ce se cască să mă înghită, scrijelind sau anihilând
lumina ce înflorea în mine. [. . .]

108

Iacov a văzut în vis o scară legând cerul de pământ şi
pe îngerii lui Dumnezeu coborând şi urcând pe ea, cf. Fac.
28, 12.

In rugăciunile şi vederile mele am văzut de
nenumărate ori astfel de scări.

109

[17 septembrie 1981]

Telepatia, telechinezia, premoniţia, levitaţia etc. Toate
acestea sunt introduse acum de către materialişti în sfera
parapsihologici, când odinioară ele erau în sfera metafizicii.

Materialiştii consideră însă acum că astfel de
fenomene sunt dependente, în mod exclusiv, de natura
umană.

Cazul lui Eugen N., când au spus că fenomenele ce se
petrec cu el sunt legate de materia vie a scoarţei cerebrale,
numită materie noetică, care se deosebeşte de materia
biotică.

Această materie noetică poate genera, în anumite
condiţii, un câmp noetic capabil să acţioneze asupra omului
însuşi [ca în cazul autosugestiei] cât şi asupra altor oameni
sau fiinţe, cât şi asupra obiectelor din jurul nostru.

însă, din experienţa mea, ştiu că astfel de fenomene se
petrec prin conlucrarea psihicului uman elevat cu o forţă
spirituală, care dă psihicului uman să acţioneze nelimitat în
domeniul spiritual.

In consecinţă, eu am certitudinea că există o realitate
invizibilă şi imperceptibilă pentru majoritatea oamenilor,
care potenţează spiritul uman, pentru că e o unire cu
Dumnezeu, cu Duhul de viaţă creator, orientator şi
guvernator.

Fiinţa umană este un organism bio-psihic care se
naşte prin lucrarea Duhului de viaţă dătător.

Acesta lucrează sub dublu aspect: şi prin materie, căci
omul se organizează din ce în ce mai mult pe treptele
superioare, până ia contact cu Şinele însuşi, adică cu Duhul
de viaţă dătător, cât şi în afară de materie, de noi înşine, ca o
totalitate dominantă a existenţei materiale.

Căci Dumnezeu este lucrător în noi dar şi în afară de
noi înşine.

110

Cercetătorul Bărbulescu, de la Institutul de Fizică
Atomică, precum şi asistentul universitar Alecu Georgescu,
cu care am discutat acum aproximativ 15 ani, mi-au spus în
mod documentat că energiile în circuit închis nu se pierd ci
se potenţează.

Ştiind acest amănunt şi bazându-mă pe rugăciunea
mistică, isihastă, rostită către Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, am trăit rugăciunea lui Iisus ca pe una în circuit
închis.

Inspirând aer, spunem: Doamne, Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu iar când îl expirăm, spunem: miluieşte-
măpe mine, păcătosul!

De aceea m-am rugat şi am trăit rugăciunea lui Iisus
ca pe una în circuit închis.

Cu timpul mi-am dat seama că prin rostirea ei
continuă se realizează un cerc de la frunte, în jos, spre plex,
circumferinţa întorcându-se din nou spre frunte.

Al doilea cerc se formează de la dreapta spre stânga,
pe deasupra plexului sau a inimii, cercul încheindu-se
dinspre stânga spre dreapta.

Rugându-mă continuu am început să văd aceste două
cercuri care se întretăiau.

Repetând rugăciunea de zeci, sute, mii de ori în cursul
unei zile am început să văd un punct luminos în dreptul
inimii, şi apoi la nivelul plexului, după cum făceam
rugăciunea: pe inimă sau pe plex.

Cu timpul acel punct luminos a devenit o cruce
luminoasă. Mai târziu, în jurul crucii a apărut un câmp
luminos, străveziu, pur, liniştitor şi încântător.

Mai apoi s-au ivit două cercuri care se întretăiau şi au
creat sfere luminoase care se dilatau.

Dilatându-se aceste cercuri de lumină dumnezeiască
pe care le vedeam în mine mi s-a descoperit lumina
necreată, lumina care nu se vede decât în Duh.

Astfel am pătruns într-o lume nouă, a spiritului, în
care am trăit o vreme îndelungată nenumărate revelaţii,
extaze luminoase. Atunci am văzut, am auzit şi am pipăit
spiritual.

Am văzut în culori minunate propriul meu duh. Am
văzut ochiul solar al conştiinţei, care vede în infinit şi în
toate direcţiile. Pe acest ochi l-am asemuit cu ochiul lui
Shiva din mistica indiană.

111

[20 septembrie 1981]

înainte de a ajunge la lumină şi la cunoaşterea acestei
lumini spirituale, am avut de luptat cu întunericul. A fost o
luptă acerbă cu beznele din mine şi din afara mea.

Pe măsură ce lumina căuta să se instaureze înlăuntrul
fiinţei mele, întunericul mă asalta sub toate formele posibile.

Aveam ispite, vedeam tot felul de apariţii, care să mă
deruteze, să tulbure luminarea mea cu tot felul de lucruri
înspăimântătoare.

Dar orice atac al beznelor, odată respins, era urmat de
o deschidere a fiinţei mele spre şi mai multă lumină. Trăiam
o întărire, o creştere, o diversificare a luminii şi a
cunoaşterii întru mine.

îmi amintesc că lumina s-a instalat treptat în trupul
meu. Prima dată a apărut lumina în inimă şi s-a extins
înlăuntrul meu şi în afara mea.

Aceasta mi-a cuprins, în mod treptat, întregul corp.
Demonii mi-au opus rezistenţă luni de zile până s-au
luminat toate părţile mele bolnave.

De pildă umărul reumatic şi care mă durea în
continuu. Când lumina s-a stabilit în umăr, mi-a dispărut şi
durerea pe care o resimţeam în acea parte a trupului.

Pe măsura iluminării trupului însă realizam şi o
purificare a dorinţelor, a sentimentelor, a gândurilor, o
purificare trupească şi sufletească.

Cel mai greu de împlinit a fost aşadar iluminarea
trupului, care a opus cea mai mare rezistenţă.

Am fost bântuit în această perioadă de obsesii, faţă de
care aveam impresia că nu le voi putea învinge. Erau obsesii
suave şi vizuale.

După luni de zile de luptă şi practică mistică,
religioasă, s-a instalat lumina în partea dreaptă a frunţii.

Partea stângă era încă întunecată şi încă coruptă şi
obsedată.

Ce se petrecea în acea parte? îmi apărea imaginea

1 97

unui corb cobitor [ca la Edgar Allan Poe ] sau o altă
figură, una de şobolan sau chipul unui diavol care rostea tot
felul de stereotipii, contestări ale binelui sau lucruri
scârboase.

127

Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Edgar_Allan_Poe.

112

Luni de zile m-au bântuit asemenea obsesii vizualo-
auditive, până când le-am învins.

Ajunsesem în starea, ca la o simplă rostire a numelui
lui Hristos sau la o mică rugăciune, în trupul şi sufletul meu

1 98

să apară lumina şi chipuri benefice, stări liniştitoare,
simţiri serafice.

Şi totuşi, după luminarea trupului şi a sufletului sau,
mai bine-zis, după umplerea lor de lumină, au început să-mi
apară în lumină, dar în afară de mine, scene apocaliptice
vizual-auditive ale luptelor dintre demoni şi îngeri, dintre
marele diavol şi lumină.

De acum însă nimic nu mă mai tulbura, nu mai mă
înspăimânta ca altădată. Totul se petrecea într-un spaţiu
exterior.

Aşa am văzut actele fiarei şi ale balaurului sângeriu,
am auzit răcnetul lor, apoi am urmărit fiara cenuşie [cred că
era simbolul gândirii şi ştiinţei omeneşti], care copleşea
până şi mulţi îngeri care se luptau cu ea.

Aceşti îngeri pe care i-am văzut, în tălmăcirea mea,
înseamnă că multe spirite bune, care vor veni în lumea
aceasta, vor fi învinse de ateism, de marea necredinţei, de
mândria omului trupesc, care crede că are putere ce creşte
neîncetat.

Omul va fi înfrânt şi abătut de la drumul spre
Dumnezeu şi de la lumina cea adevărată de către propriul
său spirit.

Din cauza forţelor pe care le va dobândi şi care i se
vor da, el se va prăbuşi în neantul cenuşiu al fiarei, în marea
negaţiei.

1 7R

Dumnezeiască.

113

6794. O, negaţie, şi fiară,
cenuşie, din afară,
tu pătrunzi, zădărnicie,
mânjindu-mi fiinţa vie!

A 1 70

6798. îngerii născuţi de Tatăl

cerului şi-al creaturii,
când se luptă cu înaltul
pier în negura făpturii.

6802. Minte, fiară cenuşie,
te insinuezi şi-ncânţi,
firea omului, pustie,
tu o-ntipăreşti pe frunţi.

129 Oamenii cu mari înzestrări mintale şi trupeşti.

130 Cu Dumnezeu.

114

Piramidele

In vremea extazelor căutam şi doream să mă apropii,
să văd Dumnezeirea, pe Dumnezeu. Şi am văzut pe atunci
trei uriaşe piramide străvezii, de culori diferite, ce abia se
conturau în zarea de lumină.

Parcă numai duhul meu, fără formă, era într-o
apropiere depărtată de ele.

Altădată mi-a apărut un soare strălucitor care mi-a
deschis un orizont, un univers, un văzduh nou, deosebit prin
culoare şi străvezime de cel din care veneam.

Spiritul meu a stăruit şi mi s-a deschis un nou văzduh,
mai pur, de altă esenţă şi se părea şi mai de necuprins, şi mai
străveziu şi revărsa o lumină cutremurătoare.

Mi-a fost teamă să caut alt văzduh de lumină
dumnezeiască mai presus de acesta şi un alt cer mai înalt.
Simţeam că nu sunt pregătit să-1 suport, să-1 înţeleg, să mă
apropii de el.

Dumnezeirea era cea care îmi conducea drumul din
treaptă în treaptă, din cer în cer, la infinit.

Făptura nu este însă pregătită să cuprindă tot ce vrea
Dumnezeu să ne arate şi El este de necuprins.

In ultimă esenţă, spiritul nostru se topeşte în viaţa, în
strălucirea luminii eterne, ca în moarte, fără să se piardă.
Din lumină renaşte apoi în alte extaze, a căror durată şi tărie
este în afară de tip, comensurabil şi spaţiu.

Extazul apare şi dispare, mai înainte ca să poţi
determina, dacă acesta s-a pregătit în trecut, în prezent sau
în viitor.

Extazul este în afara oricărei determinări şi esenţe
existente.

115

Cum pier ale mele neamuri. Spovedanie

Eu, care mi-am sacrificat tinereţea, veleităţile şi
familia la maturitate, mi-am riscat viaţa fără ca să cer nimic
în schimb.

Eu, care mi-am iubit neamul şi poporul până la
marginile nebuniei, vin astăzi şi spun că neamul meu nu mai
este pentru mine decât un gol negativ.

Acest popor, acest neam îşi bate joc de el însuşi, de
trecutul lui glorios, de demnitatea lui.

Ceea ce face, cum se comportă şi cum arată cei care îl
conduc şi cei care se lasă conduşi arată laşitate, nemernicie,
făţărnicie, abjecţie dusă până în pânzele albe, prostie,
îndobitocire.

Neamul acesta nu mai are nimic sfânt, nimic
nebatjocorit şi, în loc să fie pregătit pentru jertfă, este
vrednic şi gata să piară.

Nici în faţa oamenilor şi nici în faţa lui Dumnezeu nu
mai are ce căuta nemernicia, laşitatea, frica, dezonoarea,
batjocura.

Prin proprii exponenţi ai poporului, pe care neamul
acesta îi acceptă şi îi aplaudă, vom avea burta şi mai goală şi
ei se vor comporta cu noi şi mai animalic.

Chiar dacă neamul meu ar pieri în luptă tot nu merită
niciun respect, pentru că a făcut toate compromisurile pentru
burta animalică.

Am vrut să merg să vestesc învierea neamului meu şi
iată, asist la pieirea acestui neam, care, cel puţin în
conştiinţa mea, nu mai este al meu.

Mă mândream odinioară că sunt român. Acum renunţ
la numele de român. Sunt om şi vreau să rămân om, fără
nicio naţionalitate, pe deasupra acestei infamii ce se chemă
naţiune.

Nici altui neam nu vreau să îi aparţin, căci fiecare
neam are răii şi infamii lor.

Vreau să fac parte din omenirea aceea, care s-a ridicat
din toate neamurile şi s-a jertfit pentru demnitate şi
spiritualitate.

116

Vreau să fac parte din acea omenire care s-a ridicat
dintre toate neamurile şi nu mai aparţine niciuneia, ci
aparţine ei înşişi, umanităţii spiritualizate.

117

6806. Neamul meu, ai fost o treaptă,
ce te frângi într-un abis,
sufletul mi se îndreaptă
spre alt neam şi cer de vis.

6810. Fără glorii din trecut,
fără zvonuri de milenii!
Nu mai vreau de-acum s-ascult,
decât cerul de vedenii!

6814. Vreau de-acuma să ascult,
trâmbiţele din vedenii!

118

Suntem prea păcătoşi, noi şi toate neamurile, ca să nu
fim pedepsiţi. Să stăm însă tari şi drepţi şi să primim jertfa
pentru curăţirea de păcatele noastre.

Căci dacă nu suntem în stare să primim moartea cu
resemnare şi curaj, ne vom lamenta şi umili tot timpul şi
vom pieri ca nişte lichele şi ca nişte nemernici, în loc să ne
pregătim cu curaj, ca să înfruntăm o moarte, care ne înalţă
sufleteşte, spre viaţa veşnică. Asta pentru cei care cred.

Pe când cei care nu cred, necredincioşii, să aştepte
pedepsele în linişte şi cu vrednicie, dacă mai pot.

Iar dacă nu, să scrâşnească din dinţi cât vor putea şi
cât vor vrea, să blesteme şi să urle, să ceară o pace, care nu
mai vine şi pe care nu o au.

Trăim într-o lume care s-a năruit prin ură, viclenie,
silnicie, făţărnicie şi negaţie.

Azi, şi-au creat armele negaţiei şi ale neiubirii după
chipul lor. Căci nimeni nu mai poate uita cataclismul care se
apropie, care vine!

119

[20 noiembrie 1981]

Cât i-a trebuit fiinţei vii până să posede ochiul care
poate primi lumina [ca existenţă în sine, ca stare a materiei]
şi să şi-o însuşească şi să o transforme, încât să poată să
înţeleagă creaţia?

Cât i-a trebuit omului până şi-a format raţiunea care
poate să creeze ştiinţa, care, asemenea luminii materiale,
luminează cunoaşterea, cunoaştere pe care o transformă şi
şi-o exprimă în invenţii?

Cât îi va trebui omului spiritual, adică spiritului din
om, până când îşi va însuşi dimensiunea spiritualităţii!

Cât îi va trebuie până să ajungă la lumina necreată, la
unirea cu Hristos Dumnezeu, cu Fiul omului?

Cât îi va trebuie ca, prin credinţă, să îşi dilate spiritul
şi să cunoască universul luminilor spirituale din infinitul
Duhului dumnezeiesc?

Şi mă întreb acest lucru nu ca un necunoscător şi ca
un netrăitor al tuturor acestora, ci ca unul care am trăit şi
am împlinit într-o vreme unirea cu lumina necreată.

In aceasta şi prin ea am absorbit lumina şi bucuria
divină, am văzut, am simţit, am auzit, am pipăit cu toate
simţurile duhului meu lumina, creaţia, armonia, splendoarea
lumilor nevăzute duhovniceşti, lumi văzute în Duh şi prin
Duhul lui Dumnezeu.

Căci cine poate să se încumete să le spună pe toate?

Cum aş putea să le spun decât prin umbre metaforice,
ce nimicesc sublimul lor? Şi totuşi, uneori, încerc să le scriu.

120

6816. Suave valuri luminoase
de ceţuri străvezii şi nori,
ce se aprind şi înfloresc,
în nimb de fulgere-ntrupaţi.

6820. Se prind şi se desprind
de zări ce se destramă,
de albă bucurie,
aurie fremătând 131 .

6824. Şi dintr-o existenţă
în altă existenţă
mai înaltă, alunecând,
în care duhul meu
cel auriu, înmiresmat,
dispare ca o muzică de sfere.

6830. Ce dor! Putere din putere. . .
Ce umbre de cuvinte
am aruncat pe lumea
de lumină şi esenţă!...
Să-mi fie iertat!...

1 3 Toate acestea sunt mănunte extatice.

121

[11 decembrie 1981]

Iluminarea şi harul dumnezeiesc sunt ca o zare
luminoasă, strălucitoare, care te pătrunde din toate părţile,
încât tu însuţi devii aceasta cu spiritul, cu trupul.

Cunoaşterea ta devine univers şi nu universală. E o
contopire, o trăire împreună cu lumea universală a spiritului.

Tu treci peste, eşti integrat, absorbit, entitatea ta
dispare în lumina universală deşi nu se pierde şi conştiinţa ta
se lărgeşte, creşte.

Devii o fiinţă subţire, aeriană, luminoasă, diafană,
pură, proaspătă, fragedă ca apa şi ca susurul de izvoare în
lumina necreată.

Conştiinţa ta e oriunde şi nicăieri în lumină. Şi totuşi
e un punct care se absoarbe în sine, încât ţi se pare că
dispare. însă ea este unitară în lumină, aidoma unui vârf de
piramidă foarte fină.

Din vârful ei se naşte o piramidă inversă, cu vârful
întors spre vârful piramidei din care se naşte.

Cele patru piramide în cruce reprezintă pe Tatăl, Fiul
şi Sfântul Duh şi pe omul spiritualizat, care devine fiul lui
Dumnezeu şi aceste piramide se multiplică, apărând noi
piramide care au vârfurile îndreptate unul spre altul iar
golurile dintre ele devin piramide virtuale ale aceloraşi
străluciri spirituale, pentru că înlăuntrul lor şi în afara lor
este împărăţia Cerurilor.

122

6835. S-auzeau duhuri necuprinse
în străluciri de cer 132 ,
de timpul gol, de vreme neatinse,
izvor de viu mister.

1 32 în lumina dumnezeiască.

123

„Arborele cosmic este socotit a fi culmea lumii şi cel
care uneşte cele trei regiuni cosmice. El îşi afundă rădăcinile
în Infern, pe când vârful său atinge Cerul" 133 .

începutul viziunilor mele în Duh au început cu
vederea unui copac, a unui brad imens, în culori.

Din acesta s-au dezvoltat şi au apărut viziuni infernale
şi viziuni cereşti.

E curioasă această similitudine a viziunilor mele cu
mitul ancestral al arborelui cosmic.

Eu nu avem cunoştinţă de acest mit la ora când aveam
viziunea acestui imens copac.

133 E un citat, probabil, dintr-o carte a lui Mircea Eliade.

124

Ce este veşnicia? Dezmărginire. Este ieşire din
margini, este ieşirea în nesfârşit, atât la nivel micro cât şi
macrocosmic.

E dezvoltare, e dispariţie a materiei universale în
infinitul mic sau în infinitul marel\ Nu, e contopire a ceea
ce a fost materie, care, prin dezmărginire, se uneşte cu
veşnicia, cu spiritul care există în afara timpului şi a
spaţiului.

Se petrecere o ieşire din realitatea noastră şi o trecere
într-o altă realitate. Intre aceste două feluri de a fi stă
dispariţia, moartea, inexistenţa, neantul.

Spiritul nu este neant, cum nici materia nu este neant.

Spiritul este existenţă în afară de materie. Spiritul
este veşnicie, este existenţă veşnică atotcreatoare,
atotţiitoare, atotştiutoare.

125

Mitul luciferic

Lucifer, din prea multă lumină şi putere, a voit să fie
Dumnezeu. Din această cauză a căzut din cer, dimpreună cu
toţi cei care l-au urmat.

Omul modern, din cauza prea multei ştiinţe, a
strălucirii minţii sale, se auto-subminează şi va exploda,
adică se va prăbuşi, mergând pe acelaşi drum ca Lucifer.

Civilizaţia noastră aşteaptă moartea. Sfârşitul ei este
ineluctabil, se apropie. Se apropie sub două aspecte.

Nu se ştie care este lucrul cel mai distrugător,
moartea prin foc a trupului sau înlănţuirea spiritului, a
libertăţii gândirii şi a simţirii? Căci noi am început să
preaslăvim omul şi lucrările omului.

Optez pentru prima soluţie. Moartea prin foc aduce
eliberarea spiritului şi contopirea în Dumnezeu.

A doua soluţie nu face decât să ne salveze stârvul dar
ne ucide libertatea duhului, ne nimiceşte eliberarea în Duh,
în Dumnezeu. Amin!

126

a -co

[13 februarie 1982]

Mereu voi spune şi voi mărturisi clipele veşniciei,
care mi-au fost date cu mulţi ani în urmă, când am simţit,
am văzut, am palpat realitatea revelată şi care avea o
existenţă atât de evidentă, încât materia, lumea reală cea de
toate zilele o vedeam devenind străvezie, ireală,
inconsistentă în faţa realităţii veşnice.

127

[7 iulie 1982]

134 r tt- a 135

Foucoult and His Answer

„The real freedom is madness 136 ", spune gândirea
modernă.

Aceasta este una dintre aberaţiile la care poate ajunge
o dezvoltare spirituală necontrolată, care se situează în afara
disciplinei misticii creştine.

Cine a parcurs şi a experimentat mistic evoluţia
ascendentă, spre libertate, a spiritului, ştie că nebunia este
libertatea ireală a spiritului.

E marea şi tragica înşelare a celui care merge pe
cărări necunoscute, fără busolă, adică fără pregătire şi
cunoştinţe duhovniceşti.

Nebunia e prăbuşirea spiritului, care e din fire jucăuş,
dar nu divagant. Este aspectul negativ al libertăţii, care nu
duce nicăieri, ci doar dezarticulează, nimiceşte.

Numai cine a trăit treptele mistice ale vieţii
duhovniceşti, cine a urcat din treaptă în treaptă ştie că
nebunia este eternul zâmbet al falsei libertăţi, al forţelor
negative, care încearcă, în mod disperat, să oprească
înaintarea omului în Duh, să-1 prăbuşească în abis ca pe
Lucifer.

Astfel vor să-1 împiedice în apropierea sa de
Dumnezeu, de extazul contopirii cu veşnicia, cu
Dumnezeirea.

Nu vorbesc ca un om necunoscător în această
chestiune, ci ca unul care a zăbovit în multe trepte ale
înduhovnicirii şi a experiat toate aceste trăiri şi trepte vreme
îndelungată, fiind călăuzit de Duhul, prin rugăciunea către
Sfânta Treime.

încercările negurilor, cu chipuri şi fără chipuri, cu
gânduri şi ispite de tot felul, care îmi unelteau tot felul de
amăgiri, nu m-au prăbuşit, căci după fiecare ispită şi negură
şi restrişte aveam şi mai multă lumină.

134 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Michel_Foucault.
In engleză: Foucault şi răspusul său.
Idem: Adevărata libertate este nebunia.

128

Experienţa însăşi m-a învăţat şi mereu învăţam şi
cunoşteam metodele, luptele înaintării în Duh, duhul meu
reflectând înţelepciunea Duhului lui Dumnezeu, Care mă
călăuzea.

129

[23 august 1982]

O viaţă întreagă am aspirat, am dorit şi am gândit, ca
să înţeleg şi să cuprind care este chipul lui Dumnezeu în
Treime, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Dumnezeirea are înfăţişare şi această înfăţişare sau
chip al Ei se exprimă prin persoana Tatălui, a Fiului şi a
Sfântului Duh.

Dar ce este Soarele spirituali E ochiul lui Dumnezeu
în cerul Duhului Sfânt.

Şi ce este chipul omenesc al Fiului? E Dumnezeu
Care S-a făcut vizibil pentru om, Care S-a arătat pe măsura
înţelegerii omului.

Dumnezeu este mai presus de formă dar El apare şi
sub formele de El create.

De aceea nu-L putem lega pe Dumnezeu de forme
dar, în acelaşi timp, în vorbirea despre El nu putem să
excludem forma, înfăţişarea.

Dumnezeu este izvor viu, nesecat, etern. Din El
ţâşneşte creaţia Sa şi El ţâşneşte în creaţie prin inima şi
mintea omului, dar şi oriunde şi oricum.

130

[12 septembrie 1982]

„La dilatarea timpului apare şi o contractare

corespunzătoare a spaţiului şi reciprocă"

137

De aici rezultă, că la o viteză infinită spaţiul şi timpul
dispar.

Când obţii în mod spiritual lumina necreată,
spirituală, spaţiul şi timpul dispar, eşti în veşnicie, lumea
veşniciei îţi apare, clipa devine eternitate, adâncimea,
spaţiul se creează oriunde şi fără limite, trecutul şi viitorul
se topesc într-o unitate, într-o formă de existenţă ce poate
pieri şi apărea, din nou, la infinit.

137 Un citat, probabil, dintr-un articol ştiinţific.

131

[20 octombrie 1982]

Concluziile mele, rezultate în urma experienţei mele
mistice, sunt conforme cu ultimele concluzii în materie de
astronomie. Adică, universul este pulsatoriu. Universul
pulsează ca o inimă a lui Hristos.

132

The Party 13 *

O formaţiune, care are misiunea şi destinul de a
dizolva totul: personalitatea, conştiinţa umană, sentimentele
de orice natură.

Foloseşte idei şi sentimente alese, superioare, tocmai
cum un criminal foloseşte sabia ascuţită sau arme sofisticate
pentru a distruge, cât mai subtil şi definitiv, viaţa cuiva.

Posedă vocaţia distructivităţii, pe care o dezvoltă
peste limitele normalului, trecând în sfera anormalului.

Rafinamentul nociv al măsurilor de anihilare ale
personalităţii, ale individului comun chiar, devine atât de
subtil, încât te prind aidoma unei pânze de păianjen şi
nimeni nu mai scapă.

Conştiinţa se încurcă în propriile sale subterfugii,
mişcarea ideilor se încâlceşte, e lipicioasă şi se leagă de una
singură de mâini şi de picioare.

Cel mai înalt, preţios, dezinteresat entuziasm uman,
cel al slăvirii perfecţiunii intangibile, a Divinităţii, e coborât
la nivelul slăvirii omului, al slăvirii din laşitate şi
comoditate ori din cauza îngustimii minţii şi a neghiobiei.

Slăvim stârpitura psihofizică, cocoţată şi împinsă în
frunte, cât mai sus, pentru ca batjocura să fie cât mai mare şi
definitivă.

Astfel omul ajunge să nu îşi mai iubească semenul,
nici patria, nici străbunii, nici Dumnezeirea, pe Dumnezeu.

La un asemenea dezgust faţă de toţi şi de toate viaţa te
împinge să fii un anormal, să mergi spre false zări, spre
false raţionamente ale gândirii.

Căci ne-au atrofiat gândirea prin pălăvrăgelile şi
pisălogelile cele mai comune, prin fleacurile cărora li se
aplică în mod fals denumire de principii şi sentimente.

Toate sunt călcate în picioare, bălăcărite, pângărite,
blestemate şi condamnate.

Trăim un iremediabil apogeu al depersonalizării şi al
instituirii holocaustului debilismului, al lucrului degradant,
despre care se vorbeşte însă bombastic şi preţios.

Trăim în faţa unei nătânge îngâmfări a unui
semidoctism hrănit şi îmbuibat cu preţiozităţi vulgare.

138 în engleză: Partidul. Urmează un cuvânt cenzurat de către autor.
Textul are în vizor Partidul comunist român şi aparatul represiv al
Securităţii române în timpul regimului ceauşist.

133

O anarhie a valorilor, în care are preeminenţă haosul,
care naşte invidie, ură, instinctualitate. Toate acestea se
înmulţesc în mod alarmant, abundă din destul.

Sunt ca ciupercile otrăvite, care îmbâcsesc şi strică
aerul, cu mirosul lor dulceag-otrăvitor.

Inima nu mai suportă pe mai departe aceste anomalii
ce frizează sănătatea şi integritatea mintală.

Vocabularul lor şi întortocheatele combinaţii ale
stilului lor de a vorbi fac, ca turbatele furtuni ale anomaliilor
pe care ei le promovează, să invadeze spiritul nostru cu
duhori de hrube şi ameţitoare prăpăstii infernale.

Căci toată această avalanşă de anomalii vine din nişte
minţi părăsite de către Duhul Sfânt şi zbuciumate în ele
însele, din nişte minţi terfelite de demonice răzvrătiri şi
care-ţi dau aerul, că ai de-a face cu îndreptăţite revendicări,
îmbrăcate în straie îngereşti.

134

1962-1983

[23 ianuarie 1983]

Acum 20 de ani, pe când trăiam şi vedeam în lumea
spirituală, ajunsese să înflorească în duhul meu, în
momentele de maximă concentrare în rugăciune, şuvoaie şi
curenţi de lumină 139 aidoma unei fântâni arteziene inverse,
unde toate cele pe care le vedeam se prăvăleau şi se
prăbuşeau înăuntru, fiind atrase înăuntru ca într-o pâlnie
uriaşă, fără fund, de unde numai apăreau.

Acest fenomen de absorbţie a formelor spirituale în
acest adânc s-a continuat mai mult timp.

După aceasta a urmat o vreme când, în momentul de
intensitate maximă şi de contrare în rugăciune, acest
fenomen s-a inversat, şi formele spirituale nu se mai
pierdeau în pâlnie, ci şuvoaie enorme, ca o fântână
arteziană, au început să reverse în continuu, umplând
spaţiile luminii dumnezeieşti pe care le vedeam.

Această absorbţie a formelor necreate din lumina
necreată cât şi revărsarea lor a fost unul dintre modurile în
mi s-a descoperit, în mod duhovniceşte, împărăţia lui
Dumnezeu.

Insă au existat şi alte căi de revelare a unor lucruri
dumnezeieşti tot la fel de măreţe şi uimitoare.

De aceste moduri de manifestare ale luminii
dumnezeieşti în duhul meu îmi amintesc acum, când citesc
despre existenţa găurilor negre din univers, care devin goluri
albe în acelaşi mod.

Diferenţa e că în astronomie aceste fenomene sunt
materiale, pe când aici avem de-a face cu
fenomene/manifestări din veşnicie, duhovniceşti.

Insă, să nu uităm că materia este o faţă, pe care
spiritul o arată fiilor lumii acesteia, o faţă prin care se
descoperă lucrarea nevăzută a spiritului.

Căci la puţini le este dat să înţeleagă cu mintea şi să
vadă cu ochii lumea creată şi tot mai puţini pot să vadă, să
audă şi să priceapă lumea necreată, împărăţia Cerurilor.

139

Dumnezeiasca.

135

[22 mai 1983/1984]

6839. Frumuseţea e din cer,
Cerul e în minte,
Dragostea e din priviri,
O, inimă fierbinte!...

6843. Noi suntem dar din adevăr,
Din grai şi din cuvânt,
Şi în Infern sau Paradis
Ne-mbracă în mormânt.

6847. Să înflorim cu alt alai,
De primăveri şi nunţi,
Printre nori, pe guri de Rai,
Peste văi şi munţi!

6851. Pe cărări şi pe poteci,
Pe ninsori de floare 140 ,
Ne va stăpânii în veci,
Luminosul Soare 141 .

6855. Cântecul şi îmbăierea
în miresme dulci,
Lucrurile în tăcerea
Inverzită-n lunci.

6859. Unde zânele în raze
Ce sclipesc în stele,
Feţi-Frumoşi înseninează
Când privesc la ele.

6863. In ocol de horă-naltă,
în Dumnezeu se scaldă,
Chipurile muritoare
în lumea cealaltă!

6867. Şi lucrurile toate,

De ele în de ele 142 vorbesc

140 Revelarea luminii dumnezeieşti.

141 Dumnezeu.

136

Şi sunt răscumpărate
De graiul firesc.

6871. Pe care, de-1 pricepi,
II faci făclie sau roată,
Şi scopu-ţi îndeplineşti 143 :
Soare rotindu-se roată!

Cu sensul: despre ele.
l43 Căci vezi, acesta e sensul, pe Soarele Dumnezeu, cum Se roteşte în
roata frumuseţii şi a dragostei cu Sfinţii Săi, în lumina Sa.

137

6875. Pe fluviul norilor d-argint 144
Rotunde roade-n aur,
Scot din adânc tezaur
Şi negura dezmint.

6879. Căci ce e azi
Nu-i mâine,
Decât un jalnic vers,
în soarele de-amiezi 145 .

1 Ai luminii dumnezeieşti.
!45 în lumina lui Dumnezeu.

138

Când Duhul lui Dumnezeu copleşeşte substanţa
materială a minţii şi a trupului nostru, atunci simţi materia şi
lumea, când eşti în lumina lui Dumnezeu mereu, ca pe un
fum. Pare un duh, o realitate întunecată, inconsistentă,
fragilă.

Iar în duhul tău, ceea ce vezi, îţi apare mai consistent
decât materia, mai luminos decât orice altceva.
In lumina lui Dumnezeu vezi tăriile şi existenţa spirituală
mai clară, mai vădită, mai evidentă, decât lumea materială
în care eşti.

139

6883. Nu vă grăbiţi spre cuvântătură 146 ,
Ci glăsuiţi
Prin gest şi făptură,
Ca îngerii-n ceruri
Şi-ntreaga făptură! 147

146 Cu sensul de: cuvântare, de a grăi ceva.

147 O predică concentrată, extraordinară, o predică uluitor de bogată
într-un sfat poematic.

140

[10 noiembrie 1984]

Lumina

6888. Din valuri albe strălucind prin ceaţă,
Te-nalţă din dezvăluiri, dulceţi!...
Din gheaţa inimii arzând te-arăţi
Şi străluceşti răpind singurătăţi.

6892. In trup mai alb, mai fraged decât zorii,
Pluteşte-n vis pe valurile mării,
Cea izvorâtă-n adâncimi de Duh,
Din Soare Viu de-a pururi şi văzduh.

6896. O, din întâiul glas te-aud şi acum,

Cum izvorăşti din fulgere ca spuma,
Lumină fără margini 148 , contopind
Şi timp, şi spaţiu ce nuntind s-aprind 149 .

6900. Şi tot răsar în taină ne-ntreruptă
Şi luminând, înaintează, cântă!...
De-a pururi cercurile-n val tresaltă,
Spiralele, vibraţiile-asaltă 150 .

6904. întunecimi din negura ce rage
Şi-n flăcări înapoi se trage,
In infinitul pururea deschis
Spre sfera ochiului închis.

6908. In sine şi-n afară dar din sine

O, câmp etern al forţelor divine!
Zâmbind în noi
Lumina veşnic vine!

148 Lumina dumnezeiască.

149 Fericitul Ilie a pus la sfârşitul acestor strofe, a primelor trei strofe,
indicaţia că va urma o continuare peste două foi şi, cu adevărat, există
continuarea pe care o redăm aici, unde îi este locul.

150 Amănunte extatice.

141

[14 iulie 1984]

Primele trei minute ale universului, de Steven
Weinberg 151

Cităm: „Dacă densitatea medie a materiei din univers
este mai mică decât o anumită valoare critică sau egală [cu
ea] atunci Universul trebuie să fie infinit extins spaţial",
precizează autorul.

„In acest caz expansiunea actuală a universului va
continua pentru totdeauna.

Pe de altă parte, dacă densitatea Universului este mai
mare decât valoarea aceasta critică, atunci câmpul
gravitaţional produs de materie curbează Universul înapoi,
ca să revină la el însuşi.

în acest caz câmpurile gravitaţionale sunt suficient de
puternice pentru a opri expansiunea Universului, astfel încât
el va fi comprimat înapoi, până la o densitate nedefinit de
mare".

Eu zic că răspunsul la aceste două alternative este
scris în formele curbe şi sferice ale materiei din micro şi
macrocosmos.

Adică universul se va curba, va deveni iarăşi sferă
neagră şi albă mai apoi.

„Explozia iniţială a avut loc simultan, peste tot,
umplând de la început tot spaţiul, unde fiecare particulă a
fost proiectată departe de orice altă particulă.

Tot spaţiul, în acest context, poate însuma orice
univers infinit, fie orice univers fizic, curbat înspre sine
însuşi ca suprafaţa unei sfere".

Eu zic că a fost o schimbare la faţă şi tot o schimbare
la faţă va fi şi sfârşitul universului.

151 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Steven_Weinberg.

E vorba despre: The First Three Minutes: A Modern View of the

Origin of the Universe {1911 , 1993).

142

O explozie pământeană sporeşte dintr-un centru bine
definit şi se extinde în aer sau materie. Insă nu avem de-a
face cu o schimbare la faţă sau de structură, de plan.

A existat o perioadă când energia radiaţiei era mai
mare decât energia conţinută în materia din univers.

Era acea prezenţă dominantă a materiei, energia
localizată în masele particulelor nucleare???

Şi cum se împacă această afirmaţie, că materia nu
formează decât insule în oceanul de neutrini, neutrini care
cuprind de 100 de ori mai multă materie decât toate
galaxiile şi universul, dacă aceşti neutrini au masă?

143

[6 octombrie 1984]

a — a)

După atâtea amăgiri şi minciuni debitate de către
Occident şi, mai ales, de SUA, iată care este adevărul!

Se observă la statele de sub raza de influenţă a
Moscovei spiritul de independenţă ideologică şi economică,
încep să se orienteze spre naţionalism.

De asemenea se prevăd, prin contactele cu Occidentul
şi SUA, o eliberare, de care generaţia noastră nu se va
bucura şi poate nici copiii noştri. Dar ea se va produce în
viitor.

Acesta a fost punctul nostru de vedere încă de mult.

însă se uită a se spune că nici Occidentul şi nici SUA,
peste o generaţie sau două nu vor mai avea atitudinea pe
care o au astăzi şi, că s-ar putea ca ei să evolueze spre
comunism sau spre te miri ce forme politice.

în eventualitatea unui război nuclear, care ar putea
surveni oricând, aceste previziuni ale lor pentru noi pot fi cu
totul altele.

De aceea, dacă până acum ei amăgeau lumea cu
eliberarea grabnică de sub comunism, s-ar putea ca tocmai
prin influenţa Occidentului această eliberare să se producă,
deşi ei vorbesc despre o orientare cu perspectivă îndelungată

1 S9

a momentului eliberării .

152 Acum, în Ms., urmează partea ultimă a poemului anterior.

144

6912. Dă-i dragostea ta!

Pe mine altcineva m-ar dizolva.
Tu eşti dragostea mea!

145

[21 aprilie?]

Partidul este raţiunea temporară a timpului prezent.
Proslăvirea lui este proslăvirea raţiunii omeneşti, a
timpului actual, care e în afara Dumnezeirii.

146

Cunoaşterea

Cunoaşterea este o iluzie, fie că e vorba despre cea
ştiinţifică sau de altă natură.

Pentru că există atâtea unghiuri de vedere ale realităţii
şi forme ale universului încât se confundă cu infinitatea.

1 S3

Şi atunci, a cunoaşte totul [Papini ] devine un lucru
imposibil.

Singura cunoaştere posibilă este cea sub speciae
aeternitatis 154 ', adică cunoaşterea ce ne vine prin revelaţie,
când ai realizat transparenţa necesară fiinţei, acea
transparenţă necesară receptării spirituale, a receptării
spiritualităţii universale.

De aceea Papini, în cele din urmă, ajunge la credinţă.

153

A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Giovanni_Papini.

în latină: în lumina veşniciei.

147

Tot Papini: „Nu am sfârşit".

„Nimeni s-a răspuns... Dincolo de fiecare perete era
golul, dincolo de fiecare zid erau doar bezne. Iar ecoul era
atât de cântat, că fiecăruia îi da speranţă şi răspundea unui
om obosit şi fără margini".

Şi totuşi, când prin rugăciune şi post şi purificare te
apropii de Dumnezeu, după ce mai întâi dispar beznele şi tot
felul de frământări şi chipuri diabolice, dacă reuşeşti să le
depăşeşti pe toate la un loc, străpungi dincolo, ajungi la
lumină.

Acolo, golul devine mediul creaţiei permanente, la
care asişti, unde o simţi mereu, la infinit, la orice bătaie a
inimii şi vibraţie.

Mereu ţi se dezvăluie lumi noi. Acolo izvorul e
nesecat. Mergând spre izvor dai de alte izvoare. Toate sunt
dincolo de orice puritate, izvorând purităţi şi mai
desăvârşite.

Acolo culorile cântă. Tot ce poţi numi univers în
lumina dumnezeiască e o cântare neîntreruptă, ce evoluează
dintr-o anume armonie spre armonii şi mai desăvârşite.

Văzând toate acestea eşti depăşit ca făptură şi ca fiinţă
pieri, te topeşti mereu şi mereu într-o existenţă tot mai pură,
mai esenţială.

Devii şi tu veşnicie şi infinitate în lumina
dumnezeiască.

Clipa s-a stins. Şi iarăşi va reînvia, după o clipă sau
veşnicie, din veşnicii, într-o eternă reînviere sau într-o
înviere în veşnicia bucuriei.

148

6915. Inteligenţă supremă,
înţelepciune divină,
Lumea nu Ţi se închină!

6918. îngeri dintre nori de cer,
Ce priviţi spre lut cu dor,
Daţi-mi fiorii de mister
întru care vreau să mor! 15

1,5 Cutremurător de frumos!

149

Orice căldură, frig, întindere spaţială, număr etc, care
se multiplică la infinit devine infinit.

Timpul însuşi, dacă curge la infinit, devine ca şi
acceleraţia, viteza: stabilitate în eternitate.

Dar eternitatea, deşi a intrat în stabilitate, nu este
stabilitate.

în veşnicie şi în infinit toate caracteristicile realităţii
sunt şi nu sunt în acelaşi timp.

Contradictoriul există concentrat, căci din eternitate şi
infinit decurg toate.

150

[1964]

Eu-ul

6922. Dacă eu răsar în înger

Chipul meu s-afundă-n cer,
In azur aprins de ger
Diamantic în răsfrângeri.

6926. Umbli chip mângâietor
Trupului şi sfâşierii
Şi străvezi lumini şi zori
Prin pădurile părerii.

6930. Arzi în trupul meu finit
Val de aur şi argint
Luminând nemărginit
Peste zările ce mint.

151

După savanţi, esenţa lumii este căutată în
fragmentarea materiei, până la elementul limită, ultim. Dar
acestea se multiplică mereu, fărâmiţarea lor tinzând la
infinit.

Acela 156 se confundă cu infinitul, cu eternitatea, cu
negaţia, cu nimicul.

Insă există ceva, dincolo de negaţia materiei, dincolo
de acest nimic care stârneşte materia şi negaţia ei, nimicul.

E viaţa veşnică care manevrează acest univers
material şi care se foloseşte de materie pentru a se
manifesta.

Iar primele esenţe ale vieţii veşnice în care materia
pluteşte şi se scaldă, o constituie culoarea, muzica [mişcarea
armonioasă], izvorârea, ca fenomen al frumuseţii şi al
formei.

Acum nu vorbesc, nu mă exprim ca unul care am
nişte deducţii raţionale, ci vorbesc despre intuiţii ale
spiritului mai presus de raţiune şi minte, când existenţa mi
s-a revelat ca o izvorâre în nori 157 şi limpezimi de culori, ce
cântau armonia frumuseţii, pe care noi o exprimăm vizual
prin forme, acorduri muzicale, culori etc.

15 Elementul ultim al materiei.
1 ,7 De lumină dumnezeiască.

152

6934. Cântecul meu e gând,
Faptă ce nu moare,
Pururea născând

A 1 CQ

In/prin transfigurare;
Lumi şi univers
Ce din ens, din este,
Trece-n ce nu este
Spre-a fi univers!

6942. Cântecul e culoare
Şi culoarea cânt,
Mişcare-n închegare,
Trec, şi iarăşi sunt.

6946.0, rotiri în cerc
Şi spirală sui!
Formele mă-ntrec 159 ,
Nu pot să mai spui!

6950. Iar, ce e şi nu-i,

Taci şi nu mai spui!

158 Ambele variante sunt acceptate.

159 Ceea ce văd în lumina dumnezeiască depăşeşte puterea mea de a
înţelege şi de a exprima.

153

Ceea ce alţii au raţionat despre bine, fericire, armonie,
lumină, frumuseţe, veşnicie, infinit, mie mi s-au revelat,
dincolo de minte şi de simţirea omenească.

Aceste lucruri le-am văzut într-o existenţă a eului
[suflet/spirit], dincolo de orice.

însă e impropriu să spun că am văzut. Pentru că eu le-
am văzut, le-am auzit, le-am simţit pe toate, pe cele
enumerate mai sus într-o unitate fragedă, incantatorie,
extatică.

De când le-am văzut ele sunt sursa minţii, a gândirii şi
a trăirilor mele.

Veşnicia este izvorul nevăzut al muzicii, al culorii şi
al formei, în mişcarea creatoare şi combinatorie infinită şi
apar în spaţiu şi timp.

Făptura umană este un templu în marele templu al
Divinităţii, alcătuit din combinaţii de sfere, ovale, drepte,
sinapse, din diferite forme.

154

Nu e minte şi doruri,
O sete care-1 soarbe,
E un adânc ascuns,
Uitării celei oarbe 160 .

M.[ihail] Eminescu 161

160 Acest text, ca şi următorul, a fost scris de către Fericitul Ilie, atunci
când mâinile sale cele preasfinte erau tremurânde şi abia mai puteau
scrie.

Strofa eminesciană a fost reclădită de către Fericitul Ilie.

In forma lui Mihail Eminescu:

„Nu e nimic şi totuş e

O sete care-1 soarbe,

E un adânc asemene

Uitării celei oarbe".

E vorba de o strofă din poemul Luceafărul, pe care îl aveţi, în mod

integral, aici:

http://ro.wikisource.org/wiki/LuceaP/oC4%83rul_%28Eminescu%29.

161 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu.

155

6952. Din neguri şi stele răsar
Şi se întorc în neguri
Respiră şi tresar
Şi se petrec prin vremuri 162 .

1 f\)

Ultimele două versuri au următoarea variantă: „Şi iarăşi altele răsar
/ Se nasc din nou în vremuri".

După aceste versuri urmează zeci de pagini goale în acest caiet.
La finalul său sunt două notări, pe două file distincte, şi, în husa
caietului verde sunt trei fragmente de ziar, în care sunt nişte articole
referitoare la date ştiinţifice.
Le vom reda conţinutul în continuare.

156

Personaje de comedie

Ateul: convins, lup furios şi laş.

Fripturistul: îndrăzneţ, scandalagiu, dur, rău, cu
răutate înnăscută.

Inadvertentuh refractar politicii, interesat numai de
propriile sale interese personale, de bunăstarea personală şi
familială.

Sincerul: uneori comunist, alteori democrat sau
naţionalist, dar şi el arepoziţii oscilante.

Personaje:

Răzvrătitul

Revoluţionarul

Martirul

Iluminatul

Truditorul.

157

Din feciorie S-a născut Cuvântul, înţelepciunea
divină 163 .

163

Până aici a fost conţinutul primei note auxiliare aflată la finalul
caietului.

158

Profil de tragedie

Vederi.

Coborârea spiritului în trup.

Pecetea legământului cu cerul prin Botez a fost
încălcată.

Căderea, din pruncie şi până la 33 de ani.

Crime şi alte blestemăţii.

Penitenţa în urma unei condamnări.

învierea în Duh prin practica mistică şi rugăciunea
permanentă.

Spiritualizarea: omul nou .

164 Sfârşitul celei de a doua note auxiliare.

159

[Primul fragment de ziar] :

Un uriaş corp ceresc

Cel mai mare corp ceresc descoperit până acum - un
quasar - se află la distanţa de cinci miliarde ani-lumină de
Pământ.

Dimensiunile lui sunt atât de uriaşe (78 milioane ani-
lumină în diametru), încât pe cerul planetei noastre el apare
de două ori mai mare decât Luna.

Acest quasar, înregistrat în catalogul stelelor sub
numărul 3C 345, a fost cunoscut şi mai înainte, dar abia de
curând, utilizând un radiotelescop de mari dimensiuni,
astronomii vest-germani au putut stabili dimensiunile lui
adevărate.

Videograful povesteşte

Pentru ca amintirile persoanelor în vârstă să nu se
piardă, în curând vor putea fi folosite tehnicile cele mai
moderne de înregistrare video.

Persoanele respective vor putea fi invitate într-un
studio să vorbească în faţa unei camere de luat vederi.

Veritabile arhive familiale în imagini, aceste
videomemorii vor putea fi apoi consultate din generaţie în
generaţie, conservându-se astfel amănunte deosebit de
preţioase pentru reconstituirea unei epoci sau a unei vieţi.

160

[Al doilea fragment de ziar] :

Expansiunea universului

Astrofizicienii afirmă că trăim într-un univers aflat în
continuă evoluţie, în care uriaşele concentrări de stele -
galaxiile - se îndepărtează una de alta.

Descoperirea aşa-zisei radiaţii cosmice relicte, care
umple în mod egal întregul spaţiu, a confirmat reprezentările
teoretice asupra faptului că, în urmă cu circa 1 5 miliarde de
ani, Universul era cu totul diferit faţă de ceea ce este astăzi,
reprezentând o concentrare de plasmă.

De atunci ea s-a răcit într-o mare măsură, s-au format
elementele chimice, stelele, planetele.

161

[Al treilea fragment de ziar, cel mai mare dintre ele] :

Neutrino, materialitatea lui şi universul

Scandalul care mocnea în astrofizica neutrinilor.
Particule-fantomă au fost puse pe. . .balanţă!

Masa Universului se află concentrată în neutrino? O
descoperire cu uimitoare consecinţe pentru ştiinţă. Se
repune în discuţie vârsta Universului.

Până de curând, fizicienii din lumea întreagă credeau
că neutrino, una dintre cele mai misterioase particule ale
micro-cosmosului, nu are nici dimensiuni, nici încărcătură
electrică. Să fie el, adică, un fel de fantomă'?

Descoperită acum o jumătate de secol de către
fizicianul Wofgang Pauli , această părticică a salvat atunci
legea conservării energiei care provoca dubii asupra unor
procese ale dezintegrării nucleare.

Dar totul rămânea la fel dacă se recunoştea existenţa
unei particule-fantomă, fără dimensiuni, încărcătură sau
masă, particulă pe care Enrico Fermi 166 a denumit-o
neutrino.

Acest neutrino a fost mult timp considerat mai
degrabă un joc al spiritului: era greu de închipuit că există
în Univers ceva imaterial care se deplasează, după calculele
teoretice, cu viteza luminii.

Iată însă că, prin anii '50 fantoma a fost găsită într-un
reactor atomic aflat în funcţie. Fizicienii s-au convins astfel
că neutrino nu e deloc un spectru.

Academicianul Bruno Pontecorvo 167 a propus o
metodă originală pentru a descoperi şi înregistra această
particulă, metoda sa devenind baza unei noi orientări
ştiinţifice - astrofizica neutrinului.

Revista Sputnik, care consemnează într-un articol
recent controversele stârnite de neutrino, afirmă că în ultimii
ani un întreg scandal a domnit în acest domeniu.

1 5 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Wolfgang_Pauli.

166 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Enrico_Fermi.

167 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Bruno_Pontecorvo.

162

De ce? Fiindcă acel curent de neutrini proveniţi de la
Soare, după ce a fost măsurat experimental, s-a dovedit de
mai multe ori inferior faţă de ceea ce-ar fi trebuit să fie dacă
Soarele reprezintă un reactor termonuclear.

S-au făcut, imediat, numeroase presupuneri asupra
fenomenelor ce se petrec pe Soare; scepticii au ajuns să
afirme că Soarele luminează şi încălzeşte nu fiindcă se
produce acolo reacţii termonuclear, ci pentru că acest uriaş
bolovan incandescent s-ar comprima progresiv sub acţiunea
forţelor gravitaţionale.

Până la urmă, fizicienii din foarte multe ţări s-au
hotărât să studieze, mai amănunţit şi îndeaproape,
particularităţile misterioaselor particule.

Trebuia, îndeosebi, să se stabilească dacă neutrino nu
are într-adevăr masă. Toate experienţele realizate până
atunci dăduseră un răspuns vag: dacă neutrino are masă, ea
este inferioară valorii celei mai mici.

în URSS, de pildă, s-a lucrat peste 5 ani pentru a găsi
masa neutrinului.

De curând, o echipă de cercetători de la Institutul de
fizică teoretică şi experimentală, condusă de academicianul
Vladimir Liubimov, a pus. . .neuronii în balanţă!

Să lăsăm specialiştilor, opinează revista Sputnik,
aspectele tehnice şi detaliile acestei experienţe realizate pe
un spectometru (conceput de ei) şi să arătăm numai că una
dintre cele mai fine analize matematice, aparţinând echipei
respective, a dat un rezultat stupefiant: s-a stabilit că masa
neutrinului se situează între 1/10 000 şi 1/30 000 din cea a
electronului.

Cum electronul însuşi e aproape imponderabil,
înseamnă că neutrino e uşor ca o pană.

Dar, aşa cum s-a stabilit, grosul masei Universului se
află concentrat chiar în masa acestei pene. E posibil acest
lucru?

Măsurătorile radio-electrice au arătat că există 450 de
neutrini în fiecare centimetru cub al Universului, iar masa
lor totală e de 100 ori mai mare decât cea a materiei
obişnuite, concentrată în stele şi galaxii.

Aceasta nu e, însă, totul. Existenţa unei mese de
neutrino are o serie de consecinţe importante pentru ştiinţa
Universului.

163

De pildă, problema galaxiilor care se dispersează. De
la descoperirea acestui fenomen, se ştie că Universul se află
în expansiune rapidă.

Cât timp va dura ea? Infinit, poate? Or, sub acţiunea
unor astfel de forţe gravitaţionale, această dispersare va
înceta pentru a face loc unei contracţii?

Aceasta depinde de cantitatea de materie din Univers.

După unele observaţii, nu există, categoric, destulă,
pentru a pune capăt expansiunii Universului.

în acelaşi timp, astrofizicienii au presupus totdeauna
existenţa în cosmos a unei mase latente.

Fizicienii maghiari Gyorgy Marx 168 şi Szalay
Sândor 169 au format ipoteza potrivit căreia masa latentă se
ascunde, poate, în neutrino. Ipoteza lor devine astăzi mai
actuală ca oricând.

Dacă masa latentă este efectiv concentrată în neutrino
(fapt cu totul plauzibil), atunci nu există penurie de materie
în Univers, iar galaxiile nu pot să se disperseze la infinit.

Ceea ce înseamnă că expansiunea Universului pe care
noi o observăm acum, trebuie să facă loc unei contracţii ce
se va produce în 10-20 de miliarde de ani.

Cu alte cuvinte, astrofizicienii consideră că Universul
e animat de o pulsaţie perpetuă, repetând invariabil aceleaşi
faze: explozie, expansiune, contracţie, explozie.

Pe de altă parte, existenţa unei mase a neutrinului i-a
condus pe cercetători la o neaşteptată concluzie: Universul e
mai tânăr decât credeam, el are 8-10 miliarde de ani şi nu 20
de miliarde.

Adică o întinerire a lui, la jumătate, dintr-o singură
descoperire!

E drept că această supoziţie nu e încă verificată până
la capăt, căci s-a descoperit masa unui singur tip de neutrino
or, în natură există trei.

Dacă se va găsi că masa celor doi e şi mai mică, va
trebui într-adevăr să revedem vârsta Universului.

Şi încă un lucru interesant: Sputnik aminteşte că mult
mai înainte de descoperirea făcută de echipa lui Liubinov,
un alt savant, M. Marcov, admiţând existenţa unei mase a

168 Idem: http://hu.wikipedia.org/wiki/Marx_Gy%C3%B6rgy.

169 Idem:

http://hu.wikipedia.org/wiki/Szalay_S%C3%A1ndor_%28magfizikus
%29.

164

neutrinilor, ajunsese la concluzia că el ar putea să se
concentreze în interiorul galaxiilor.

Or, aceasta duce la presupunerea existenţei unor
ciudate stele neutrinice, căutarea lor devenind astăzi cu totul
justificată.

Dar să revenim la Soare. S-au emis în ultimul timp o
mulţime de ipoteze care afirmă că energia astrului nostru de
zi nu ar fi de sursă termonucleară.

Astăzi, însă, chestiunea se pune altfel: masa
neutrinului salvează teoria clasică a naturii termonucleare a
stelelor.

Munca fizicienilor care au ajuns la această concluzie
spectaculoasă e departe de a fi încheiată.

Ea, va ajunge, poate, la rezultate ce vor arăta
necesitatea unei revizuiri radicale a multora dintre ideile
actuale despre Univers.

[Pe marginea bucăţii de ziar, Fericitul Ilie a scris]: „Galaxia
noastră are 400 de miliarde de stele (Segal), se spune în
filmul: Călătorie în Univers".

165

[Am mai găsit încă două bucăţi din ziar puse în partea din faţă
a mapei caietului]:

[Fragmentul 1]:

Adaptarea la gravitaţie

articol scris de V. Neamţu, în Magazin Enciclopedic,
nr. 1209, 6 decembrie 1980.

Un raport între gravitaţie, neutrini şi structura
Universului? Lentilă gravitaţională în cosmos. Viaţa: formă,
dimensiune, greutate. Imponderabilitatea şi economia
energetică.

Gravitaţia este forţa principală care guvernează
mişcarea materiei în Univers, iar după datele recente,
particula elementară neutrino este principala particulă
componentă a Universului; fără aceste două noţiuni este
greu azi să încercăm să înţelegem ce este Universul.

Problema structurii Universului preocupă omenirea
încă din antichitate, însă abia în secolul XX, datorită
astronomiei sistematice şi fizicii teoretice, s-a putut stabili
că Universul nostru se amplifică, galaxiile îndepărtându-se
una de alta, viteza fugii fiind cu atât mai mare cu cât e mai
mare intervalul dintre ele; aşa, de pildă, cazul tipic pentru
galaxiile aflate la distanţă de un milion ani-lumină viteza de
îndepărtare e de 30 km/sec, deci acum zece miliarde de ani
galaxiile au fost aproape alăturate, iar şi mai devreme nu
erau nici galaxii, nici corpuri cereşti, ci numai un gaz
concentrat şi fierbinte, opac la radiaţii, drept care, pe măsura
evoluţiei acestui miez universal arhaic (căci Universul se
află în evoluţie), se lărgea atât gazul primar, cât şi radiaţia.

Ulterior (adică în timpul actual), structura Universului
a căpătat - după ultimele ipoteze formulate de astronomul

1 70

estonian J. Ejnasto şi după astrofizicienii americani P.
Pebbles, O. Gregory şi O. Thomson - forma unor. . .

170

Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Jaan_Einasto.

166

[Fragmentul al doilea] :

Faguri (mari unităţi supergalactice, cu latura, să
zicem, de un miliard ani-lumină).

Cauzele nu sunt deocamdată elucidate, însă în 1974
acelaşi Ejnasto a formulat problema aşa-numitei „mase
discrete", o masă intergalactică nevăzută, care se bănuieşte
că prin forţa ei gravitaţională influenţează mişcarea
obiectelor cosmice (galaxii, îngrămădiri galactice,
nebuloase), şi se pare că în roiurile galactice ea e într-o
cantitate de 20 de ori mai mare decât masa vizibilă,
concentrată în galaxii.

De când s-a bănuit, pe de o parte, că masa de repaus a
particulei neutrino nu este egală cu zero, ştiindu-se totodată
abundenţa de neutrini în componenţa Universului, unii
astrofizicieni şi fizicieni (acad. V. A. Liubimov, dr. I.
Novikov) au dedus, la începutul anului curent 1980, că
anume forţa gravitaţională a neutrinilor trebuie să fie
principala putere activă care determină efectul cinematic de
lărgire actuală a Universului.

Mai trebuie spus că materia obişnuită, atât ca masă
cât şi ca forţă gravitaţională, nu reprezintă decât 3 la sută
din masa de bază, masa neutrinică a Universului.

O întrebare aferentă şi, desigur, inevitabilă, este -
dacă această expansiune a Universului va continua veşnic;
răspunsul depinde însă de faptul dacă densitatea medie a
materiei universale depăşeşte o valoare critică (căci atunci
gravitatea acestei materii va frâna după oarecare timp
expansiunea, va obliga galaxiile să se reapropie şi
fenomenul de lărgire va fi înlocuit de unul de concentrare),
sau dacă este sub nivelul critic (iar atunci forţa
gravitaţională nemaiputând frâna lărgirea, Universul va fi în
continuă expansiune).

Totuşi, potrivit datelor recente, densitatea medie a
materiei în Univers depăşeşte nivelul critic, aşa că, după
părerea mai multor specialişti, peste câteva miliarde de ani
expansiunea se va frâna şi va începe procesul invers de
implozie.

De notat că imensul ocean neutrinic universal, adunat
în nori în cuprinsul cărora neutrinii se deplasează cu viteaza
de lOOOkm/sec, constituie acel nimic cosmic, golul socotit

167

altădată că ar exista în intervalul dintre galaxii, dar care este
esenţial determinant în fenomenologia Universului.

Un fenomen interesant a fost observat anul trecut de
astronomii americani D. Walsh, R.F. Carswell şi R.I.
Weimann, care au descoperit o pereche unică de quasari, la
o distanţă de Terra de miliarde de ani-lumină, strict identici,
de unde s-a dedus că nu e vorba decât de un singur quasar
cu imagine dublată, fenomen pricinuit de prezenţa unui
obiect masiv (o galaxie, o gaură neagră etc.) între observator
şi quasar, jucând rolul unei enorme lentile gravitaţionale: în
cele din urmă s-a descoperit o enormă galaxie la depărtarea
de 8 miliarde de ani-lumină, care este în cazul dat tocmai
lentila gravitaţională dublând imaginea quasarului.

Dacă în Univers rolul gravitaţiei este aşa cum l-am
înfăţişat în linii mari, el e cu atât mai sensibil pentru viaţa de
pe Pământ şi din imediata apropiere a planetei, acolo unde
omul a început să pătrundă în tânăra era a cosmonauticii.

Să pornim de la un fapt curent; omul şi animalele
mari se tem instinctiv de altitudini, dar nu se tem de acelaşi
lucru micile insecte.

De ce? O muscă poate umbla pe tavan, deoarece forţa
ei de a se agăţa cu picioarele de suprafaţa tavanului
depăşeşte forţa gravitaţiei care o atrage spre podea.

De aici s-a ajuns prin studii comparative la
cunoaşterea faptului că forma şi modul de viaţă al
vieţuitoarelor sunt adaptate obligatoriu la forţa
gravitaţională; astfel, forma şi modul de viaţă se modifică în
măsura modificării dimesionale a individului (ontogeneza)
ori a speciei în cadrul procesului de evoluţie (filogeneza).

Toate relaţiile morfologice din organism pot fi
explicate prin influenţa forţei gravitaţionale.

De pildă, înălţimea plantelor este în raport cu
grosimea tulpinilor, în proporţie de 2/3 fie că e vorba de o
ciupercă, fie de una arbore secular.

Acelaşi lucru, la animale. Grosimea creşte mai repede
decât lungimea, aşa că marile mamifere sunt mai scurte şi
mai alte (aceleaşi condiţii aplicându-se şi membrelor, dar
chiar şi altor trăsături).

Trebuie menţionat că şi metabolismul, raportat la
dimensiunea corpului, este dependent de gravitaţie, şi tot
gravitaţia guvernează bioritmurile: de pildă, frecvenţa
pulsului şi a respiraţiei depinde de greutatea corpului în
proporţie de 1/4.

168

Observarea naturii vii a dus la convingerea că
particularităţile de bază, cele principale, ale organismelor
sunt controlate de forţa gravitaţiei, că dimensiunile
animalelor sunt mici când sunt mari încordările
gravitaţionale, şi dimpotrivă: cea mai grea pasăre nu
depăşeşte, astfel, 15 kg, în timp ce o balenă albastră
cântăreşte 160 tone.

In schimb viaţa bacteriilor şi a organismelor
monocelulare este supusă integral forţelor moleculare.

Dar un experiment efectuat pe biosatelitul Kosmos-

171

1129 a relevat faptul că musculiţa Drosofila nu este
influenţată de gravitaţia sporită, nici de imponderabilitate.

In sens larg, viaţa în imponderabilitate ar urma să fie
mai avantajoasă ca economie energetică, întrucât nu solicită
eforturi egale cu un consum de energie, necesare împotriva
forţei de gravitaţie. Acest avantaj e folosit instinctiv de toate
vieţuitoarele.

171

Idem: http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=324.

169

Cuprins

1. Al treilea caiet manuscriptic (Caietul verde)(2-

159)

2. Caietul duhovnicesc^-yjP)

3. [Intru tine Maică cu osârdie...] (4)

4. Ca să fie spus clar (5)

5. [Filocalia, voi. 8...] (6)

6. [Niciodată nu am luat aminte...] (7)

7. Paradoxul „întristarea bucuroasă" (8)

8. Ce zici Ioane? Iţi transmit o picătură de
spiritualizare (9- 1 0)

9. [Trecând de primul soare...] (11)
10. [Pentru lumina care vine...] (12)

11. [Este evident că sfânta lumină...] (13)

12. [Vederea minţii, cu tot ce se arată...] (14)

13. [în drumul spre Dumnezeu...] (15)

14. [Dionisie Areopagitul zice...] (16)

15. [Ce am experiat eu...] (17)

16. [In Filocalie, voi. al 7-lea...] (18)

17. [Duh înfricoşător şi mângâietor...] (19)

18. [Filocalia, p. 329...] (20)

19. [O, Doamne, o, Treime de Sine stătătoare...] (21)

20. [Trăiesc sentimentul unei nimicnicii totale...] (22)

21. [In Magazinul din 1980 am citit...] (23)

22. [Tăria vieţii mele...] (24)

23. [Tu ce te mişti în nemişcare...] (25)

24. [Prin comuniunea în Hristos...] (26)

25. [Şi ochii din adânc privesc...] (27)

26. Picasso (28)

27. Lucis (29-31)

28. [De când mă ştiu...] (32)

29. [Mi-e sufletul ca un cireş în floare...] (33)

30. Ea (lumina) (34)

31. El (35)

32. Semn (36)

33. Scena 1(3 7-39)

34. [Ştiam că nu făcusem voia...] (40)

35. [In spirit am văzut de-atunci...] (41)

36. Micro şi macro-cosmosul (42-44)

37.
38.
39.
40.
41.
42.
43.
44.
45.
46.

Iradiere pură...] (45-46)
Eternul Făt-Frumos (versuri ambigue) (47-48)

nsemnările de sub cercurile concentrice (49-53)
Flacăra vieţii (54)

I [. . .] you another . . .] (55)

Un om vrea să salveze...] (56)

Iubesc o viaţă viorie...] (57)

Să astup gurile...] (58)

Fiule, arată-mi calea...] (59)

Şi de iubesc aceste flori...] (60)

47. Apoteoza lui Mihai VitQaza\(61-62)

48. Din viziunile de a\tada.tă(63-64)

49. în yQşniciQ(65-66)

50. [înaintarea în Dumnezeu...] (67)

51. [L-am auzit vorbind mulţimii...] (68-69)

52. [întotdeauna simţirea mea...] (70)

53. [După câte am experimentat...] (71)

54. [Am fost de multe ori copleşit de trudă...] (72-73)

55. [în rugăciunile mele...] (74)

56. [Vizionând un film documentar...] (75)

57. [Un uriaş corp ceresc...] (76)

58. [în chip pribeag - aură viorie...] (77)

59. [După ce v-am dat toate darurile...] (78)

60. [Am văzut, în vedenie...] (79)

61. [Din lumea spirituală...] (80)

62. [Omul priveşte, asistă...] (81)

63. [Nepătimirea în creştinism...] (82)

64. [Am urmat această cale creştină...] (83)

65. [Mişcare stabilă...] (84)

66. [Consemnez. Black-hole-urile...] (85-86)

67. [Ora 11 seara. Consemnări...] (87-88)

68. [Izvoare pururi de lumină...] (89)

69. [în locul întunericului...] (90)

70. [Boala fiicei mele Green...] (91-94)

71. [Cuvintele şi frazele mele...] (95)

72. [Alte două căi...] (96-97)

73. [Revista Magazin, wc. 1225...] (98)

74. [Neutrina, particula fantomă...] (99)

75. [Te laudă spaţiul în zbor după margini...] (100)

76. [Am trăit o vreme...] (101)

77 '. [Adâncimea fără de sfârşit...] (102)

78. Aureola simpatică (103)

79. Medicina chineză (104)

80. [Nimic din ceea ce este prezent...] (105)

81. [De moarte nu mă tem...] (106)

82. [De multe ori, în starea creată...] (107)

83. [Doamne, ai deschis abisul...] (108)

84. [Iacov a văzut în vis o scară...] (109)

85. [Telepatia, telechinezia...] (110)

86. [Cercetătorul Bărbulescu...] (111)

87. [înainte de a ajunge la lumină...] (112-113)

88. [O, negaţie, şi fiară...] (114)

89. Piramidele (115)

90. Cum pier ale mele neamuri. Spovedanie(77(5-77 7)

91. [Neamul meu, ai fost o treaptă...] (118)

92. [Suntem prea păcătoşi...] (119)

93. [Cât i-a trebuit fiinţei vii...] (120)

94. [Suave valuri luminoase...] (121)

95. [Iluminarea şi harul dumnezeiesc...] (122)

96. [S-auzeau duhuri necuprinse...] (123)

97. [Arborele cosmic...] (124)

98. [Ce este veşnicia? Dezmărginire...] (125)

99. Mitul luciferic (126)

100. [Mereu voi spune...] (127)

101. Foucoult and His Answer(l 28-1 29)

102. [O viaţă întreagă am aspirat...] (130)

103. [La dilatarea timpului apare...] (131)

104. [Concluziile mele...] (132)

105. The Party (133-134)

106. 1962-1 983 (735j

107. [Frumuseţea e din cer...] (136-137)

108. [Pe fluviul norilor d-argint...] (138)

109. [Când Duhul lui Dumnezeu copleşeşte...] (139)

110. [Nu vă grăbiţi spre cuvântătură...] (140)

111. Lumina (141)

1 12. [Primele trei minute ale universului...] (142-143)

113. [După atâtea amăgiri şi minciuni...] (144)

114. [Dă-i dragostea ta...] (145)

115. [Partidul este raţiunea temporară...] (146)

116. Cunoaşterea (147)

117. [Tot Papini: „Nu am sfârşit"...] (148)

118. [Inteligenţă supremă...] (149)

119. [Orice căldură, frig, întindere spaţială...] (150)

120. Eu-ul (151)

121. [După savanţi, esenţa lumii...] (152)

122. [Cântecul meu e gând...] (153)

123. [Ceea ce alţii au raţionat despre bine...] (154)

124. [Nu e minte şi doruri...] (155)

125. [Din neguri şi stele răsar...] (156)

126. Personaje de comedie (7 5 7J

127. [Din feciorie S-a născut Cuvântul...] (158)

128. [Profil de tragedie...] (159)

129. Un uriaş corp cqtqsc(160)

130. Expansiunea universului (7 (57,)

131. Neutrino, materialitatea lui şi umvQrsu\(162-165)

132. Adaptarea la gravitaţie (7 66)

133. [Faguri (mari unităţi supergalactice...] (167-169)

Teologie pentru azi

Cartea de faţă este o ediţie online

gratuită şi e proprietatea exclusivă a

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş.

Ea nu poate fi tipărită şi
comercializată fără acordul său
direct.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Teologie pentru azi

Toate drepturile rezervate